Prinși în vârtejul politico-mediatic de informații, explicații, intoxicații, fabulații și aberații despre coabitare, dosare, condamnări, Constituția homosexuală cu stemă și președinte impotent, scumpiri, vizite teutonice, divorțuri, cucoși, mișcări populare, remanieri și frecușuri între partenerii de guvernare, mulți dintre consumatorii de știri încep să tânjească după simplificarea scenei politice. Prea multă informație, prea multe personaje, prea multe scenarii; înainte era mai bine! Numai că nevoia de limpezire se hrănește din bârfă și prejudecată și alimentează interpretarea facilă. Așa că, cu mic, cu mare, cele 22 de milioane de politologi cu cetățenie română s-au pus de acord asupra câtorva adevăruri: USL-ul se va rupe; Ponta are o înțelegere cu Băsescu, girată de americani și de servicii; Udrea e amanta lui Băsescu și va candida la Cotroceni; Becali e vinovat, dar nu merită să facă pușcărie; Monica Tatoiu chiar le știe pe toate etc.
Dintre toate aceste certitudini populare, prima – cea legată de iminentul divorț, cu pumni în cap și chiloți aruncați pe geam, dintre PSD și PNL – pare să fie cea mai adânc înrădăcinată. Măcelul iminent dintre social-democrați și liberali pare la fel de evident ca faptul că, de pildă, iarna nu-i ca vara. Concentrați să surprindă toate semnele începerii marelui război, mulți ignoră însă o zonă poate mai puțin relevantă, dar mult mai interesantă: aceea a conflictelor interne de care partidele, în ciuda unității de monolit, nu duc lipsă.
Fiindcă nu ne informăm doar de la televizor și nici nu mai credem în Alba ca Zăpada, nouă ne-a atras atenția, întru câtva, un episod de hârâială relevantă ai cărui protagoniști sunt doi liberali de frunte ai dulcelui târg și nu numai: junele și ambițiosul președinte al Consiliului Județean, Cristian Adomniței, și valoroasa, vocala și vanitoasa șefă a Inspectoratului Școlar, Camelia Gavrilă. Pățania s-a petrecut săptămâna trecută, la lansarea Festivalului Internațional de Literatură şi Traducere (FILIT; apropo, urât acronim!), când șefa școalelor, spre mirarea unora, a simțit nevoia să-l ia la întrebări pe mai tânărul coleg cam în felul următor: „Mă întreb dacă nu creăm confuzie lansând proiectul înaintea unui alt festival important, Festivalul Internaţional al Educaţiei (FIE). Adică s-ar putea crede că evenimentul de astăzi are legătură cu Festivalul Educaţiei”.
Pe cei care au deschis paginile de evenimente culturale din dulcele târg ceva mai târziu îi invităm să-și amintească faptul că, anul ăsta – altfel, neelectoral – avem o serie de festivaluri de fițe intelectuale cum n-a avut Iașul de la protozoare încoace. Că, în timp ce Consiliul Județean a atacat cu Galele UNITER și se pregătește să rupă gura cititorilor cu FILIT, Primăria a răspuns cu Galele Operelor, se pregătește să se dea mare cu FIE și are niște planuri de rupt gura Moldovei cu Sfânta Parascheva. Nu trebuie să fii Ciuvică, Cristoiu sau Chireac ca să sesizezi, sub emulația culturală, și competiția subterană dintre primarul social-democrat Gheorghe Nichita și liberalul Cristian Adomniței, așa că vorbele Cameliei Gavrilă nu aveau cum să nu fie interpretate drept un sprijin subtil pentru jumătatea roșie a culturii ieșene. Cum, necum, discuția, deși avea oarece potențial, nu a degenerat, șeful județului ieșind relativ elegant din clenciul cu inspectoraea generală: „Nu e o competiţie între noi (adică între CJ și Primărie, recte între Adomniței și Nichita – n.r.), e bine că şi alte instituţii creează evenimente. Chiar mă bucur că există FIE”.
În ceea ce ne privește, dacă ar fi să judecăm strict după vorbele șefei de IȘJ, n-am putea băga mâna în foc că aceasta a vrut neapărat să-l inoportuneze pe șeful CJ. Bine, poate de o tresărire a orgoliului profesorului de română la vederea politehnistului cu veleități literare ar putea fi vorba… Însă, dacă ar fi să ne luăm după zvonurile cum că Adomniței ar fi parțial responsabil că distinsa profesoară nu a prins o candidatură la parlamentare nici măcar anul trecut, când toate colegiile erau sigure, ne-am gândi că are mult mai mult venin neconsumat decât a lăsat să se vadă. În acest caz, dacă ar fi vorba de nevoia de răzbunare, ar fi normal ca șefa învățământului să-și caute aliații cei mai puternici, fie ei și social-democrați… Pe de altă parte, poate că, pur și simplu, în plină serie de evenimente culturale, doamna educației bahluiene nu a făcut altceva decât să-și exprime frustrarea că unui profesor doctor cu experiență managerială, anvergură culturală și greutate politică, așa cum e ea, nu i s-a acordat locul la prezidiu pe care îl merită…
Care explicație e cea corectă? Ce să fie? Dacă e vorba de toate acestea? Dar dacă la mijloc e cu totul și cu totul altceva? În fine, noi ne dăm bătuți: cine să le mai înțeleagă și pe intelectualele astea…
Vlad FILIT
