* aflat pe malurile Dâmboviţei, fostul sinator portocaliu, trecut acuma în barca premarelui Gigi, s-o apucat să le bată obrazul cârtitorilor de ocazie şi jurnaliştilor-tonomat cari l-au luat în râs atuncea când vorbea el de Bahluiul navigabil * adică acuma vreo 10 ani, timp în care, cu o pauză de doar vreo doi anişori, dânsul s-o aflat numa la putere, dar ăia răi i-au pus mereu beţe-n roate

Surpriză mare, pentru ieşeni, luni dimineaţa. Ne referim, bineînţeles, la ăia cari se pregăteau să meargă la scârbici, nu la bârfitori, care încă se mai dregeau dupe băuta crâncenă trasă duminică noaptea, la nunta lu Roberta Anastase. Ne-am dat jos din pat, am tras nişte târlici în picioare şi, când să tragem o gură de aer proaspăt în nări pentru dezmeticeală, nu ne venea să ne credem ochilor. Era ca în amintirile noastre din copilărie, când ne bucuram de prima ninsoare şi când încă mai credeam în Moş Gerilă. Nu era cazul însă acuma. Ne-am frecat de două ori la ochi, că nu ştiam dacă visam ori suntem noi duşi cu pluta. Cât vezi cu ochii, numai apă. Oameni cu nădragii suflicaţi şi cu papuci de gumă, de ziceai că suntem pe litoral într-o zi ploioasă de după weekend, ori Gangele şi Brahmaputra s-au întâlnit şi s-au revărsat într-o deltă peste Iaşul cel deluros. Ne-am zis atuncea, în sinea noastră, scuipând de trei ori în sân, că Dan Cârlan chiar egzistă.

Umbra lui Cârlan, peste Mircea şi Alexandru

Când nimeni nu mai credea, duhul său ni s-a arătat, ca un abur, peste cartierele Mircea, Alexandru, Dacia şi Dancu, asta ca să nu mai punem la socoteală mahalaua Cicoarei, unde oamenii aveau nevoie de bărci ca să iasă din case. Cu apa de-o juma de metru intrată în ogrăzi şi chiar în apartamente, pentru cei cari au avut norocul să se mute la parter, ieşenii cu pricina ş-or blestemat zâlele în care politicienii cu ştaif ai urbei le-or promis că, într-o bună zi, pe Bahlui se vor putea organiza curse de 8+1 vâsle, mai ceva ca englezoii de pe Tamisa.

Numai că, în loc de întreceri între studenţii de la Construcţii şi cei de la Hidro (ce asociere nefericită!), am avut parte de intervenţia jandarmilor şi a vajnicilor paznici de cele rele de la ISU, cari au venit cu saci de nisip şi bărci de salvare gonflabile. La fel, unele enstetuţii de presă s-au grăbit să afirme că Iaşul a devenit o mică Veneţie. Total eronat. Că, în loc de canale navigabile, noi am avut parte de canale înfundate şi, pe alocuri, descoperite de şovoaiele de apă cari au pătruns nestingherite peste străzi, bulevarde, prin curţile oamenilor şi subsolurile de bloc. Nu are rost acuma să căutăm vinoveţi, că nu ăsta-i rolul nostru. Cert este că, dacă specialiştii în ape vedeau posibilitatea unor revărsări de râuri peste Iaşi cam o dată la o sută de ani, iaca s-au văzut contrazişi de stihiile naturii, înjumătăţind marja probabilistică a dezastrelor.

Salutări de pe Dâmboviţa

Şi când ziceam noi că Dan Cârlan, considerat a fi artizanul regularizării albiei Bahluiului şi cari ş-o făcut din lupta cu apele un titlu de glorie, numai ce-l vedem din nou jubilând pe blogul cel personal, pe principiul lui „V-am zis io, dară voi nu m-aţi crezut”. Aşa aflăm că ieşanul nostru se afla luni pe la prânz pe la Bucale, de unde se mira el că ce treabă bună o făcut Ceauşescu prin anii ‘80 cu betonarea Dâmboviţei şi câţi i-au pus lui beţe-n roate atuncea când vorbea despre bărcuţele şi yachturile bahluiene. Iară Cârlan chiar s-o apucat el să ne explice cum stă treaba cu regularea albiilor, dară, mai important, cum s-ar putea ca Iaşul să fie salvat dacă bazinele de acumulare din amonte, adică de prin Târgu Mişto şi Podu Iloaiei, ar fi reabilitate şi capabile să preia debitul nervosului Bahlui. La fel, „nărăvaşul” râuleţ, care curge în mod normal cu doi metri cubi pe secundă, ar putea năvăli şi cu un debit de 50 de ori mai mare pe o albie betonată, ce-i drept, numai în partea centrală a oraşului, de la Podu de Piatră la molul din Tudor, de parcă zonele Cicoarei, Dacia, Alexandru şi Dancu-Doi Băieţi nu ar fi tot ale Iaşului, ci ale… Tarcăului.

Să ne pregătim colacele de salvare

Dar, cum nici jurnalişti-tonomat nu suntem, nici căutători ai adevărului absolut în ape tulburi, nu o să ne apucăm acuma să găsim noi vinoveţi pentru sutele de litri de apă pe metru pătrat căzute din ceruri. Treaba e însă alta. Dacă ne-aducem noi aminte, de proiectul regularizării Bahluiului s-a vorbit prima oară prin 2004, cam prin aceeaşi perioadă în care un alt mare pretin şi vizionar al lui Dănuţ Cârlan, poreclit, mai nou, şi Reluţu Transformers, vorbea despre autostrăzi suspendate peste Carpaţi, până în Apuseni. Iar dacă în jumate de an vedem că s-a putut betona aproape în întregime Bahluiul, cel puţin pe partea mai spălată a Iaşului, închipuiţi-vă câte dale şi câte acumulări anti-dezastru s-ar fi putut face din vremea cât portocaliul Dănuţ şi cu gălbejitul Relu au avut pâinea şi cuţitul pe mâna vânjoasă a guvernării.

Aşa că, până la următorul şuvoi de ploaie, poate că edilii de prin Iaşi ar trebui mai degrabă să se gândească nu cum să scoată bani de pe terasele şi concursurile de agrement de pe Bahlui, ci cum să evite transformarea Iaşului într-un imens ştrand municipal. Că dacă intrarea să spunem c-ar fi rezolvată, adică ar fi pe gratis, atuncea tre să punem mână de la mână ca să echipăm toată populaţia activă cu slip, colace din alea cu răţuşcă şi cizme pescăreşti. Asta dacă vrem să mai şi muncească plătitorii de taxe şi impozite.

Coniac Canoe