În principiu, un politician bun – adică, eficient, corect, performant – are parte și de „presă bună”, de reflectări dacă nu favorabile, măcar neutre. În principiu. Un politician rău – adică, leneș, mincinos, hoț – are parte de „presă rea”, de anchete demascatoare și prezentări nefavorabile. Însă, din nou, doar în principiu. De cealaltă parte, un ziarist corect spune și scrie adevărul sau, în fine, ce crede el, cu sinceritate, că ar putea fi adevărul: negativ și critic despre politicienii răi, neutru sau chiar favorabil despre cei buni. Iarăși, în principiu. De ce lucrurile care se ar trebui să se întâmple „în principiu” nu se întâmplă și în realitate? Unii vorbesc de „corupție”, de „presiuni”, de „moguli”, de „încălcarea normelor profesionale”, de „lipsă de deontologie”; de fapt, e mult mai simplu: e vorba de bani!

Nu o introducere în cursurile opționale de jurnalism pentru clasa pregătitoare intenționam să vă oferim aici, ci tocmai o astfel de poveste – reală și verificată cu ochii noștri! – despre politicieni, ziariști și bani. În rolul politicianului: cunoscutul Maricel Țopa (sau cam așa ceva), patron al Pobeda Tehnoton (sau gen…) și al altor firme, companii și buticuri, fost viitor deputat PSD de Răducăneni, actualmente secretar de stat responsabil cu afaceri energetice și flăcări violete; businessman de succes, unul dintre primii 10 „cei mai puternici ieșeni”, după cele mai serioase evaluări și topuri ieșene; politician versatil și personaj instabil, cu mare respect față de presă; oricum, un respect suficient de intens încât să-l motiveze pe politician să investească în media sau, măcar, să o „îmbuneze” pe căi specifice economiei de piață subterane. În rolul ziaristului: un domn ușor trecut, cu părul vâlvoi și ochelari de intelectual, blogger de succes, realizator de televiziune imparțial de dreapta, consultant politic fără clienți și izvor nesecat de deontologie și repere morale în breasla jurnaliștilor; mai important decât toate, unul dintre idolii doamnei Stolerencu, care i se adresează, plină de speranță și venerație, cu apelativul de „domnu’ Ghețeu”. În rolul banilor: vreo 15 milioane de lei vechi (după evaluarea noastră), care au trecut dintr-o parte în alta – evident, de la politician la ziarist – în sfânta zi de duminică, 14 iulie, pe la ora 15.30, în Tătărași, pe un trotuar din zona Dispecer.

Aceia mai naivi dintre dumnevoastră ori care, poate, au deschis televizoarele ceva mai târziu ar putea să nu simtă nimic puturos în scena descrisă. Până la urmă, e firesc ca politicienii și ziariștii, după atâtea contacte umede sau, din contra, contondente, să ajungă să se cunoască și poate chiar să se placă. I-o fi dat omul niște bani cu împrumut sau, poate, au făcut vreun pariu pe condamnarea vreunui alt ministru…

Numai că politicianul și ziaristul de care vorbeam fac parte din niște lumi care, în principiu, sunt incompatibile: secretarul de stat – dintr-un grup politic atacat cu obstinație de ziaristul cu pricina atât pe blog, pe Facebook, cât și la televizor; ziaristul – pe lângă lucrul entuziast la niște gornete ostile apropiaților politicianului, dintr-o „elită” a găozarilor „deontologi”, care nu ar accepta niciodată – în principiu – bani de la un politician sau altul. De ce ar face politicianul cu pricina un astfel de „cadou” – e ușor de bănuit, dar dificil de știut cu certitudine: din lașitate, pentru confort, din prietenie sau, pur și simplu, în virtutea psihologiei bizare, chiar abisale pe care apropiații i-o cunosc atât de bine… De ce s-ar deda „deontologul” la așa ceva – iată o chestiune pe care, dacă nu banii, atunci numai întâmplarea o poate explica.

Fiindcă doar întâmplarea face ca, de puțină vreme, televiziunea la care evoluează prietenul doamnei Stolerencu să-și fi schimbat, chipurile, patronul. Doar întâmplarea e responsabilă de faptul că prea cinstitul mogul îl tămâiază constant pe prea cinstitul politician. Numai întâmplarea explică de ce, mai nou, și televiziunea îi ridică osanale secretarului de stat, acolo unde niciun alt găozar nu vede vreun motiv de laudă.

În mijlocul atâtor întâmplări, nu putem să nu ne gândim că cele 15 milioane nu erau, de fapt, pentru „deontologul” nostru, ci pentru prea cinstitul patron de televiziune. Caz în care „deontologia” rămâne oarecum intactă; fiindcă, până la urmă, ce altceva este ziaristul dacă nu un „curier”, un vehicul, un intermediar între sursă și public sau, după caz, între sursă și patron?!

Jurnal Virtuos