Nu știți cât să dați la medic? Aflați cu un singur click!

În spitale se dă șpagă. În majoritatea. Cei mai mulți medici iau. Iau și asistentele, iau și brancardierii, iau și portarii. Dacă o iau după, se cheamă „cadou” și e oarecum legal; dacă e înainte, se cheamă „mită” și se poate lăsa cu brățări. Trebuie să ia, săracii de ei. Salariile sunt mizerabile, viața e grea și, până la urmă, merită, că doar de aia au făcut atâta școală. Ce, ați vrea să plece toți în străinătate?! Bolnavii dau. spaga_spital_1Cei mai mulți, cei care vor să trăiască. V-ați prins: dacă dau după, e „cadou”; dacă dau înainte, e „șpagă”.

Toată lumea știe, nimeni nu se revoltă cu adevărat: „așa e România”. „Sistemul” merge. Duduie chiar. Ilegal, imoral, indecent pe alocuri, se bucură, totuși, de toleranța complice a halatelor albe, a bolnavilor și a aparatului represiv. E o convenție mizerabilă, dar funcționalăspaga_spital_2. Totul e să joci după reguli: să dai, dar nu mai mult decât merită; să ceri sau, în fine, să aștepți, dar nu mai mai mult decât e „corect”. Unii, însă, „sar calul”: nu dau deloc sau, de celalată parte a „șpăgii”, cer cu nesimțire. În astfel de ocazii intervine, ocazional, aparatul represiv, cu denunțurile, cătușele și interceptările sale.

Numai că, dacă aparatul represiv începe el însuși să „sară calul”, „sistemul” e în pericol. Dacă bolnavii nu mai dau, iar medicii nu mai iau, toată lumea e nemulțumită: bolnavii mor, medicii pleacă, alți bolnavi mor și tot așa.

spaga_spital_3Tocmai fiindcă ne interesază sănătatea țărișoarei, credem că „sistemul” trebuie protejat. Pentru ca el, „sistemul”, să funcționeze, trebuie respectate niște reguli: ce, cât, cum și cui trebuie dat. Niște băieți de la „Asociația EPAS” s-au gândit la toate astea și au înființat „Piața de șpagă”. E pe net (piatadespaga.ro) și conține amintiri ale bolnavilor. Mărturii anonime, că nu oricine are curaj să se ducă așa, ca nebunul, la Parchet. Unele sunt, probabil, inventate; altele sunt „pe bune”. Oricum, vă puteți face o idee.

Dar să nu lungim vorba nepermis de mult; site-ul vă oferă o „bursă” orientativă a șpăgilor pentru toate domeniile. Studiați-o!

Jacques Șpaganel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *