* la cel mai mare spital peste moldoveni nu se găseşte nimeni mai competent decât Diana Cimpoeşu care să ocupe un post de director medical
La cea mai mare măgăoaie spitalicească din Iaşi, zice-se că că şi din întreaga Moldovă, ocuparea unui post vacant durează mai ceva decât pe vremea răposatului – pardon, competentului – Emil Boc, cel care a instituit regula de aur a bugetărimii, ca pentru şapte locuri lăsate libere să se angajeze doar o persoană. La câteva luni după ce madam Diana Cimpoeşu a hotărât să demisionze din funcţia de director medical, locul a rămas vacant, şefii spitalului fiind ocupaţi de-atunci cu organizarea de comisii, comitete, expertize şi dat în bobi în privinţa unui înlocuitor. Nu că acesta din urmă nu s-ar şti, mai toate săgeţile indicatoare arătând spre un anume Bălan, mare specialist în bolile de maţe şi de burdihan.
Dar, dacă regula lui „unu la şapte” a dispărut, vedem acum că nici când oamenii demisionează de bunăvoie nu se găseşte prea uşor cineva care să le ia locul. „Am reuşit să stabilim membrii comisiei de examinare şi nu mai rămâne decât răspunsul celor de la Ministerul Sănătăţii”, ne anunţă conducerea spitalului numărul unu din Moldova, dând de înţeles că, dacă Iaşul şi-a făcut treaba, ăia răi de la Bucureşti ne pun beţe-n roate şi nu vor să organizeze mai rapid un concurs transparent.
Pentru deblocarea acestei situaţii de tot râsul, noi propunem însă o soluţie de compromis. Anume, dacă nu se găseşte în timp util cineva competent, să o aducem înapoi pe post pe madam Cimpoeşu. Nu că n-ar avea de unde câştiga şi dânsa o felie de pâine unsă cu magiun. Dar, pentru economii la buget, Iaşul ar putea constitui un exemplu la nivel naţional şi să instituie o nouă regulă printre bugetari: un angajat pe patru funcţii, fie ele de conducere, remunerate baban sau doar cu valoare de reprezentare: director medical, purtător de cuvânt la spital, şef de clinică şi şef la SMURD-ul cel regional.
O fi cumul de funcţii sau conflict de interese? Nu credem, că vreo patru anişori, cât o madamă cu ştaif le-a ocupat cu bună ştiinţă, n-a zis nimeni nici „pâs”. Soluţia nu e nouă şi nu avem pretenţia că am vrea drepturi de autor pentru dânsa. Nu de alta, dar atunci s-ar supăra pe noi un doctor din Copou, ajuns acuma mare deputat pe la Bârlad. Se ştie Libelula care…
Sfântul Piramidon