Vaticanul a anunţat numirea unui nou arhiepiscop de Edinburgh, care îl va înlocui pe cardinalul Keith O’Brien, acuzat de „gesturi inadecvate” de natură homosexuală comise în urmă cu 33 de ani. Grav! Foarte grav! Dar oare cine îşi mai aminteşte aceste păcate în afară de sfinţiile lor?! Uite că se întâmplă şi nu oriunde, ci în patria eternă, acolo unde lumea chiar crede în Imaculata Concepţiune şi în fericirea veşnică. Mai greu este când vine vorba despre bani, însă bucuroşi le-om duce toate.
„Sfântul Părinte Francisc l-a numit arhiepiscop de St. Andrews şi Edinburgh pe monseniorul Leo Cushley, până în prezent consilier de nunţiatură la Departamentul de afaceri generale al secretariatului de stat”, a anunţat Vaticanul. De ce oare? Din cauza unor păcate vechi. Trupeşti.
Ce să-i faci dacă poftele cer?
Trei preoţi şi un fost prelat au declarat că au fost ţinta unor gesturi inadecvate, în urmă cu 33 de ani, din partea cardinalului O’Brien, iar aceste reclamaţii au fost transmise la Roma în luna februarie, cu o săptămână înainte ca Papa Benedict al XVI-lea să renunţe la pontificat. Asta da răzbunare! Acum 33 de ani! Păi, sunt unii, precum Iisus, care doar atât au trăit. Cum să-şi mai amintească de nişte mângâieri ruşinoase ori pişcături în locuri intime?! Dar dogma-i dogmă, iar cu păcatul nu te pui că ţi se-ntoarce în karmă.
Pe 24 februarie, cardinalul O’Brien, care era pe atunci şeful bisericii catolice din Scoţia, şi-a anunţat demisia, care a fost acceptată de Papă, şi a precizat că nu va participa la conclav.
Păcatele tinereţilor!
Părintele şi-a runoscut poftele pe jumate înfrânate, şi-a pus cenuşă-n cap şi s-a biciuit. Ce mai putea face după o treime de veac în care ar fi putut să trăiască, să iubească şi să păcătuiască? Nimic!
În luna mai, la cererea noului Papă Francisc, înaltul prelat a fost silit să părăsească Scoţia pentru a se dedica „rugăciunii” şi „penitenţei”. Unde, vom afla! Cât timp? Cât va voi Cel de Sus!
Ei, şi de aici începe o întreagă istorie despre valori, credinţe şi alte noţiuni necunoscute omului de rând. În ochii multor oameni, simpli sau din înalta societate, preotul este aproape un sfânt. El dă poveţe, te scapă de pedepsele pe care ţi le pui singur şi îţi aduce, uneori, mântuire. Adică liniştea aia dintre gânduri în care poţi visa şi poţi crede că bucuriile simţite vor fi realitate într-o zi. Toate se sfârşesc în momentul în care constaţi că preotul în mâinile căruia ţi-ai pus sufletul este un şarlatan, un profitor. Omul nu numai că nu dă doi bani pe credinţele tale, dar le încalcă şi pe ale lui. Preacurveşte, bea, fură, face rele.
Şi, atunci, tu, om cu sufletul bucăţi, unde să te duci? La penticostali ori alte secte care îţi dau şi bani şi te fac să crezi orice vrei tu, că toate au un preţ pe lumea asta…
Adoratta Flămânzeanu
