Google a publicat un raport în care arată care sunt cele mai proaste practici ale oamenilor când vine vorba de alegerea unei parole pentru un cont online. Cercetarea a arătat că majoritatea celor chestionaţi aleg o parolă folosind cuvinte care sunt uşor de ţinut minte, precum numele animalului de companie, al copilului sau al partenerului de viaţă. Aceste parole sunt însă foarte uşor de spart sau ghicit.
Cele zece obiceiuri proaste pe care le au oamenii atunci când aleg parole:
1. Folosesc o dată importantă din viaţa lor, precum cea a nunţii
2. Data de naştere a unui membru al familiei
3. Numele copilului
4. Numele unui alt membru al familiei
5. Locul naşterii
6. O sărbătoare favorită
7. Data naşterii
8. Ceva legat de echipa sportivă preferată
9. Numele partenerului de viaţă
10. Cuvântul „parola”
Specialiştii recomandă folosirea de parole lungi, care includ litere mari, litere mici şi simboluri. De exemplu „P4r0l4” este mai sigură decât „parola”.
Studiul, realizat pe un eşantion de 2.000 de persoane, mai arată şi că 48% dintre cei chestionaţi spun parolele pe care le au altor persoane.
Sursa: Gândul