În subsolul Iaşului sunt trei localuri pe care n-ai cum să le ratezi. Despre Underground şi La Bază am mai scris. Acum a venit rândul bodegii cu nume de Tavernă să intre-n gura turiştilor de baruri.
La Tavernă timpul trece şi oamenii rămân aceiaşi. Nu ştim dacă mai ţineţi minte Taverna care sălăşluia în urmă cu câţiva ani în spatele Stării Civile. Îi zicea Taverna cu Fantome şi, precum îi şade bine unui local cu o astfel de denumire, avea agăţate pe pereţi diverse vrăjitoare călare pe mături.
Alt loc, aceiași oameni
Vrăjitoarele au rămas în spatele Casei Căsătoriilor, iar Taverna a primit un bine-meritat upgrade. Pe lângă schimbarea zonei, direct în buricul oraşului, şi pereţii au primit îmbunătăţiri. Locul vrăjitoarelor a fost luat de imagini cu Jim Morrison şi alţi zei ai muzicii faine. Oamenii, însă, sunt neschimbaţi.
În afară de nelipsiţii hipsteri, care se pare că-şi croiesc loc mai peste tot, precum antolgica ciumă, la Tavernă poţi găsi oamenii faini şi boemi care lipsesc atât de tare în alte localuri din oraş. Chelneriţele-s pe fază mereu şi debarasează cu competenţă orice urmă de băutură de pe mese, chiar dacă posesorii respectivelor licori ar mai fi vrut să petreacă nişte minute în compania acestora.
Partea foarte bună la Tavernă e că aici se cântă. Şi se cântă live. Dacă sunteţi amatori de gipsy etno rock, acesta este locul ideal pentru dumneavoastră. În fiecare miercuri, de pe la 22.30, vin băieţii de la Shukar Nation, care nu pleacă acasă până toată Taverna nu cântă împreună cu ei.
Preţurile-s pe măsura publicului care frecventează localul, anume accesibile. Berea-i rece şi barmanii nu se zgârcesc cu vodka din cocktailuri. Per ansamblu, cei de la Tavernă au notă de trecere!
Fan Tomas