Cunoscutul vocalist-dansator lansat odată cu trupa de break dance și alte figuri acrobatice pe nume Simplu, simpatizat mai nou ca actor de reclame și partener al lui Pavel Bartoș la „Românii au talent” – evident, la Smiley ne referim – are toate motivele să-și dea cu tesla, pardon, să-și dea douăzeci de mii de pumni în cap, vorba lui Becali.
După o perioadă de convalescență sufletească și căutări profesionale, frumoasa, atrăgătoarea, talentata, blonda și, mai ales, ieșeanca Laura Cosoi a revenit în forță pe primele pagini ale tabloidelor și în visele bărbaților de pretutindeni, acceptând propunerea revistei FHM de a realiza un nou pictorial incendiar!
Vrând, parcă, să-i facă în ciudă fostului iubit cu nume zâmbăreț și demonstrând că, uneori, găina bătrână face zama și mai bună, Laura noastră şi-a dat jos hainele (în fine, aproape toate…) şi s-a lăsat pozată pentru cititorii și cumpărătorii FHM. Îmbrăcată doar în lenjerie intimă, fără sutien, Laura şi-a pus pe cap o coroniţă şi a făcut ravagii în faţa aparatului de luat vederi.
Generoasă cum o știm, Laura s-a gândit și la acei bărbați care fie nu au bani, fie nu obișnuiesc să cumpere publicații glossy, și a împărtășit câteva instantanee incendiare pe blogul personal, grație căruia vă putem oferi și dumnevoastră, dragi bârfitori, aceste imagini numai bune să vă alunge melancolia toamnei.
Pentru cine a deschis televizoarele și gazetele de scandal ceva mai târziu, să amintim că Laura Cosoi s-a născut la începutul anului 1982 în Iaşi. A debutat în cadrul trustului Pro cu un rol în serialul de televiziune „La bloc”. Datorită pasiunii pentru dans a participat la concursul „Dansez pentru tine”, iar la scurt moment după a pozat în revista Playboy. A mai jucat în serialul „Cu un pas inainte” şi a prezentat o emisiune la ProTV.
După o relaţie de 5 ani, s-a despărţit de Smiley, iar acum o relaţie frumoasă cu un tânăr afacerist pe nume Cosmin.
Libi Dinel