De ceva vreme, pe Uliţa Mare a Iaşului, bulevardul care geme sub pietrele puse pe grumaz şi care suferă de căldură după ce şefii oraşului au decapitat teii mai ceva decât Ştefan cel Mare pe turcii de la Podu Înalt, a apărut o brutărie. „Veche”, zic patronii, nouă în peisaj.

La început, totul era frumos, ca orice poveste de dragoste începută pentru binele prostimii şi sfârşită întru satisfacţia patronului. Evident, brutăria coace pâine. Bună, cu reţete ca la bunica acasă, cu design ochios, cu preţuri nu studenţeşti, nici pensionăreşti, dar de bun simţ. Ne-a plăcut şi ne rugam să-i dea Dumnezeu sănătate proprietarului şi putere malaxorului (deşi ziceau că frământă la covată) şi să ne mai dea aşa azime calde, dar nu a fost să fie… Ca la români, orice minune ţine o perioadă în multiplu de trei, adică trei secunde, tot atâtea ore, zile, săptămâni sau luni. La brutărie a ţinut cam trei luni până când s-au decis onor fabricanţii că guma e mai ieftină şi afânătorii mai spornici…

Gogoși vechi, pentru dospirea profitului

Din pâinea aia delicioasă au început să apară tot felul de chestii pe care le găseşti la orice alimentară, supermarket ori chioşc. Nişte prostii feliate, mucegăite, gumate, cu gust de nimic şi scumpe. Aşa a fost şi cu azima noastă caldă şi aromată: s-a transformat din caleaşcă în bostan şi încă din ăla necomestibil.

Urmând reţeta ţepelor clasice, brutarul s-a lăsat de calitate şi a dat maiaua pe câştig, care nu pare să-i mai crească aşa de uşor ca la început, când a ales să hrănească lumea, nu să-şi bată joc de ea.

Noi nu vrem să facem reclamaţie la Protecţia Consumatorului, dar vrem să ne plângem de lipsa de consideraţie pe care o arată fiecare comerciant care începe să-şi amortizeze pingelele tocite până la a-şi deschide afacerea. Însă, vigilenţi cum suntem şi cârcotaşi, nu ne-am putut abţine să nu-i urăm la cât mai multe chifle ca să-şi amintească de noi, cei pofticiosşi şi dornici de pâine bună-bună, nu de azime nedospite, crude şi scumpe, cu tarif de bulevard.

Şi dacă şeful malaxorului se va supăra pe noi, putem să-i spunem că bătaia de joc tot cu scuipat se ţine, aşa că n-are decât să fluiere a pagubă după ce noi vom împânzi târgul cu reclama adevărată despre pâinea proastă şi scumpă pe care a început să o coacă, la fel ca şi minciunile pe care le rosteşte cumpărătorilor: pâine la vatră, coaptă la cuptor de lemne (încălzit cu gaz) şi frământată în covată.

Curat minciuni, monşer, şi, dacă treci pe Uliţa Mare, ocoleşte, te rog, brutăria aia de-i zice „Veche”, la fel ca şi gogoşile patronului!

Geimi Caloricu