Spiritul lui Vadim bântuie prin Parlament. Medicamenteeeeee!

Stăm câteodată şi ne minunăm că maaare mai e grădina Parlamentului! Nu aia din faţa Casei Poporului, pe care vor acuma unii să o transforme în parc public, pe unde să-şi plimbe maidanezii adoptaţi de pe străzi, ci taman măgăoaia în care stau închişi legiuitorii noştri cei de toate zilele. Şi de-atâtea griji pentru problemele naţiei, uite că mintea unora zburdă spre iniţiative dintre cele mai năstruşnice.

Palatul_ParlamentuluiAşa am aflat, de pldă, că deputaţii au aprobat, la începutul acestei săptămâni, redeschiderea punctului de eliberare a reţetelor medicale pentru demnitari şi angajaţi din Palatul Parlamentului, care va asigura medicamentele de maximă urgenţă. Asta n-ar fi un lucru rău, zicem noi, având în vedere că doctorul Ciuhodaru nu se poate teleporta chiar la toate cazurile de extremă urgenţă ce pot apărea în labirintul de comisii, comitete, săli de şedinţe şi secretariate.

Nici nu ştii cum unii parlamentari se pot accidenta grav atunci când, picotind în fotolii, pot da cu capul de birou ori, mai rău, chiar de marmura scumpă din Casa Poporului… La fel, există riscul unor luxaţii severe la deget ori dislocări de unghiuţe, atunci când navighează pe tablete în căutare de ponturi legate de licitaţii ori reduceri pe la mall-urile din Viena. medicamente_Parlament

Treaba e că, pentru toate aceste cazuri, aleşii noştri vor şi reduceri de măcar 10-20 la sută faţă de preţul pieţei la medicamente care trebuie musai aduse pacienţilor parlamentari în maxim două ore. Asta ca să nu suporte un şoc prea mare la lefurile mizere, de câteva mii de leuţi lunar, fără cheltuielile forfetare…

Cu aşa griji pe capul aleşilor, ne şi mirăm cum de România asta mai funcţionează şi de ce tot mai mulţi dintre muritorii de rând ajung răpuşi de stresul zilei de mâine la Bălăceanca sau la spitalul de veseli de la Socola. Că, deşi Vadim a rămas şi fără partid şi prin afara Parlamentului, ne vine nouă să strigăm în locul lui: Medicamenteee! Medicamenteeeeee!!!

House Of Pain

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *