* exact când zicea că a găsit deschidere la partidoi pentru un mega-proiect cu 4.000 de kilometri de autostradă, fostul ministru de la Transporturi s-a văzut boicotat de Bruxelles * scorţoşii de la UE au decis că singurul proiect eligibil pentru finanţare ar fi un coridor rutier fără nicio legătură cu Iaşul
Vă mai aduceţi aminte de autostrăzile suspendate pe care le vindeau la suprapreţ, prin 2004, candidaţii alianţei dintre democraţi şi liberali? Cât entuziasm, dom’le, cât patos, de ziceai că numai mâine nu se apucă muncitorii lui Fene Grup de înfipt târnăcoapele în pământ, ca să sape un tunel de la Iaşi şi până la Târgu Mureş şi chiar, mai departe, până la Cluj! Timpul a zburat pe nesimţite, gogâldăii cu proiecte fantasmagorice au câştigat alegerile, le-au pierdut şi iar le-au câştigat, iar autostradă tot n-au săpat. Alianţa DA s-a transformat în Alianţa PA, iar liberalii ieşeni, precum şi o parte importantă dintre foştii aliaţi de la PDL au ajuns parlamentari şi chiar miniştri, adică oameni cu o oarecare influenţă, care, la o adică, ar fi putut să mai mişte câte ceva. Şi atunci, ca şi acum, coordonator de proiect era liberalul Relu Fenechiu, cu diferenţa că, între timp, acesta şi-a forţat puţintel norocul cu funcţia de ministru peste Transporturi, adică exact pe domeniul la care bătea apa-n piuă de zece ani încoace cu autostrada lui. Nici aşa n-a fost să fie, însă. DNA-ul i-a pus gând rău, apoi judecătorii, iar ultimii, ăştia răi din USL, l-au zburat din funcţie. Asta nu înainte de a-i bloca orice finanţare pentru proiectul mult visat, care s-a văzut uitat, pe undeva, prin sertarele lui Ponta şi Dragnea.
Cu laptopul şi proiectorul, facem iute coridorul
Cu părul albit de grij și de nervi, Relu al nostru nu se lasă, însă. Dacă a văzut că nu are trecere autostrada lui de 400 de kilometri, a venit cu un proiect şi mai ambiţios. Înarmat cu un laptop şi un proiector, asemenea unui profesor de la Facultatea de Construcţii, ministrul Relu (că aşa am învăţat noi în armată să respectăm funcţiile şi gradele) a propus nu o autostradă de la Iaşi la Târgu Mureş, ci o reţea naţională de vreo 4.000 de kilometri, care să lege între ele, ca o imensă pânză de ciment, balast şi fier-beton, toate marile oraşe ale României, având ca punct de pornire Iaşul cel adoptiv, nu altceva. Exact ca şoseaua de centură cu două benzi de la Miroslava, am spune noi, doar că olecuţă mai mare. Nici la cifre nu ar sta rău proiectul şefului PNL din Podu Roş. O sută de mi de locuri de muncă (nu băgăm mâna-n foc că or fi chinezi, somalezi ori românezi, dar nu mai contează), vreo 15 ani de lucrări la foc continuu, care ar scoate ţara din budă mai ceva decât dacă resursele lui Gabriel ar scoate tot aurul de la Roşia Montană şi ni l-ar dona nouă, pe de-a moaca. Am zis 15 ani de muncă? Am greşit: 25 de ani, dacă socotim că întregul proiect ar urma să fie terminat undeva prin 2040. Nu ştim încă nimic de bani, că la capitolul ăsta nimeni nu mai garantează nimic.
În schimb, Fenechiu spune că a găsit toată deschiderea pentru reţeaua de autostrăzi – unde credeţi? – la PSD. Adică, exact la ăia care, mai zilele trecute voiau să zboare din guvern şi ultima rămăşiţă de ieşean, cu Ghibu în coadă. Că doar partidoiului nu îi era greu să spună: „Dă-i înainte Relule, că noi îţi ţinem pumnii!” Dar cu degetele încrucişate la spate, dacă înţelegeţi ce vrem să zicem…
Coridoare-surpriză croite la Bruxelles
Când toate păreau bune şi frumoase, însă, şi când credeam că o să ne plimbăm de la Iaşi la Suceava şi înapoi la Vaslui numai cu 200 la oră, ca pe Autobahn, o lovitură ca de măciucă ne-a lovit pe toţi, moldoveni sadea, direct în moalele capului. Iar asta nu de la Guvern, nici de la Băsescu, ci tocmai de la Bruxelles, care a scris zilele trecute, negru pe alb, cam aşa: singurul coridor (nu din ăla de pârnaie, ci rutier) eligibil pentru finanţare până în 2020 ar fi Rin-Dunăre, care ar lega Vestul de Est, dar nu pe la Iaşi. Căci oraşele româneşti care se vor înţepa la traseul pan-european vor fi Timişoara, Arad, Braşov, Bucureşti, Craiova, Sulina şi Constanţa. Şi aici bani ar fi, cică, vreo 11 miliarde de euroi, iar reţeaua rutieră ar fi gata undeva prin 2030.
Timp numai bun de reflecţie şi de odihnă, până atunci, pentru ministrul Relu, care va trebui, cel puţin pentru o perioadă, să agaţe laptopul şi proiectorul în cui. Asta în cazul în care Iaşul nu va deveni oraş-port la Marea Neagră. Că Bahluiul mai are un pic şi este aproape navigabil, graţie lui Dan Cârlan, iar drumul cu şalupa de pe Prut până la Marea Neagră nu ar fi chiar imposibil de realizat…
Route 66, the number of the beast