Apropierea finalului de an fiscal se pare că a stârnit nervozitate în rândul mai-marilor Fiscului ieșean. Dacă până pe la jumătatea anului au stat cuminți și și-au văzut de executările diverselor PF-uri sau ale birturilor comunale, dorința de a strânge cât mai mulți bani la bugetul de stat, ca să „dea bine” în topurile interne care se fac la fiecare început de an, finanțiștii au trecut la „peștii mari”.
Fie că au mai sărit peste niște etape, fie că se așteaptă să nu vină niciun cumpărător la mega-licitațiile organizate aproape în secret, șefii Fiscului au pus tunurile pe unele dintre cele mai mari business-uri din capitala moldavă.
Universitatea „Petre Andrei” (UPA) din Iași este unul dintre acestea. Valoarea totală a bunurilor ce-și așteaptă cumpărători este fabuloasă: peste 51 de milioane de lei, în condițiile în care datoriile UPA sunt ținute la secret. Pentru ca succesul demersului să fie și mai răsunător, finanțiștii au scos la vânzare cu licitație chiar mândria universității, cea mai înaltă clădire din Iași, sediul UPA. Acesta este evaluat la nu mai puțin de 30,9 milioane de lei. Și asta fără TVA. Peste 15 milioane de lei va trebui să plătească și cine vrea să fie proprietar al căminului Studis, iar clădirea universității din zona Fundație va scoate din buzunarul, conturile și de la ciorapul viitorului proprietar încă 1,5 milioane de lei. Cu toate acestea, șeful celui mai mare business din învățământul privat din Moldova spune că are un plan B.
„Scoaterea la licitaţie este o prevedere legală. Noi am avut un plan de reeşalonare a datoriilor aprobat de ANAF de care nu ne-am putut ţine deoarece s-a prăbuşit numărul de studenţi. Şi nu doar la noi, ci la nivel naţional. Sperăm să găsim o soluţie. Avem nişte variante”, susține prof.univ.dr. Doru Tompea.
O manevră a Fiscului care a stârnit lacrimi atât de ciudă, cât și de bucurie a fost scoaterea la licitație a Companiei Norocea RVR. 10 milioane de lei ar vrea finanțiștii să recupereze de pe spatele celui căruia numele nu prea i-a adus noroc. Inspectorii sunt deciși să vândă cam tot ce a construit acesta în apropierea pasarelei Bucium, de la clădirea de birouri la stația de benzină.
Se pare, însă, că socoteala de-acasă nu prea se potrivește cu cea de la licitație. La acțiunea organizată până acum nu s-a prezentat niciun doritor, astfel încât bunurile Norocea RVR vor fi re-licitate, de data aceasta la jumătate din preț. S-a cam dus premiul I cu coroniță pentru încasări de la anul!
Iuda Fiscarioteanul