Celebrul actor de la Bollywood, Salman Khan, a ajuns la Sibiu, unde a filmat câteva scene din noul său film Jai Ho. Iulia Vântur l-a întâmpinat şi pe aeroportul din Bucureşti, dar l-a însoţit şi la Sibiu, unde a petrecut câteva ore cu el la un hotel de cinci stele. Frumoasa ieşeancă nu a vrut să dea detalii despre întâlnire, dar reporterul Bârfei de Iaşi, deghizat în bacşiş dat cameristei lui Kahn, a aflat mai multe despre tainica întrevedere. Mai întâi, Khan a fost întâmpinat de o delegaţie de rromi care, auzind că vine un fel de maharajah al filmului indian, i s-au adresat tot timpul cu „pupaţi-aş portofelul, mahăre!”. Apoi, a avut loc un incident neplăcut cu unul dintre bodyguarzii hotelului, care a crezut actorul e un paparazzi de la KhanKhan şi i-a aplicat o smeatcă după ceafă. Prezenţa Iuliei a fost de natură a-i alina durerile lui Salman, aceasta vânturându-şi sânii peste cucuiul starului, într-o versiune de kamasutra pe care camerista n-o mai văzuse în cariera de treizeci de ani de tras cu ochiul pe gaura cheii. La un moment dat, Iulia a făcut o criză de isterie, urlând la Salman că s-a săturat să danseze pentru el între două trenuri şi că vrea stabilitate. Apoi nu s-a mai auzit nimic vreo două ore, semn că hormonii fuseseră stabilizaţi cu un colţ de fildeş bine ancorat în roza vânturilor. Spre dimineaţă a apărut şi Marius Moga, beat mangă, care a vrut să spargă uşa camerei celor doi, dar şi-a rupt un toc şi a căzut de-a dura pe scări, timp în care a mai compus un hit, Hotel Californication.
Iulia Vântur sacrificându-şi cadourile romantice pentru o poză cu Moş Crăciun. Salman, moşul Iuliei
Iulia Vântur devine tot mai apropiată de familia lui Salman Khan, starul în jurul căruia gravitează de câţiva ani. Vedeta de televiziune şi-a petrecut Crăciunul…