Una dintre reuşitele notabile de anul acesta în domeniul construcţiilor este finalizarea lucrărilor de reabilitare a uneia dintre cele mai vechi biserici din Iaşi. Lucrările la Biserica “Sf. Sava” din vecinătatea Liceului „V. Alecsandri” au fost finalizate în urma unei investiţii semnificative finanţate de Uniunea Europeană. Aceasta a fost redată circuitului turistic şi liturgic, în luna august, iar lucrările de construcţie, restaurare şi conservare, realizate din fonduri europene, au ajuns la final, după o investiţie de aproximativ 19,5 milioane de lei. Monumentul este o construcţie unică în Moldova, care îmbină elemente arhitecturale bizantine, orientale, gotice moldoveneşti şi munteneşti şi este una dintre cele mai vechi biserici din Iaşi, păstrându-se în forma actuală din anul 1625. Pentru reabilitarea acesteia, constructorii au folosit materiale aduse din Germania, dar s-au confruntat şi cu probleme de rezistenţă, după ce au descoperit, în urma excavărilor, fundaţia fostei biserici. Iar pentru ca premiul acordat să fie pe deplin justificat, orice trecător care se plimbă seara prin faţa bisericii se poate bucura de iluminarea arhitecturală deosebită a clădirii.
Teatrul, biblioteca și biserica, „vindeți-le” turiștilor străini!
În martie anul trecut, inimile românilor iubitori ai trecutului au tresărit de bucurie atunci când BBC a publicat un top al celor mai frumoase teatre…