„Tată… preşedinte jucător… dacă e cu putinţă, îndepărtează de la mine paharul acesta! Da’ hai să nu se facă voia mea, ci voia Ta. Şi cum vei vrea Tu, aşa să fie! Că mă pui secretar de stat, sau că mă numeşti consilier onorific în Ministerul Sănătaţii, să ştii că eu am să-mi port crucea cu onoare”.

Tudor Ciuhodaru

Aşa gândea doctoraşu’ stetoscop, singur în maşină în drum spre Bucureşti, într-o dimineaţă ceţoasă de marţi. Râdea, bătea din palme şi se minuna de întorsăturile vieţii. Mai ieri se certa la cuţite cu piloşii de la SMURD, care n-au fost nevoiţi să schimbe patru partide ca să aibă spatele asigurat, iar azi putea avea tot acest serviciu – care i-a stat, atâţia ani, ca un ghimpe-n coaste – la degetul mic. Dulce răzbunare!

“M-am săturat de beţivi, de drogaţi şi de tăiaţi cu faiu’! Vreau să joc şi eu în Liga Campionilor!”, se îmbărbăta, ţanţoş, doctoraşu’, iar stetoscopu’ de la gât îi sălta de-un metru în aer, de mulţumire.

Gura bogată şi tupeul

Ajuns la poarta Cotrocenilor, i s-a spus că este aşteptat şi să urce de urgenţă în bârlogu’ prezidenţial.

“Numai cu băgare de seamă, că şefu’ cel mare se drege la ora asta şi e capricios”, l-a atenţionat paza.

Ce-o fi vorbit, ce n-o fi vorbit doctoraşu’ cu preşedintele, nu s-a ştiut sigur până în sfânta zi de azi. Cert e că, la puţin timp după această discuţie, doctoraşu’ stetoscop se plimba, falnic, pe la televiziuni, cu ştampila de consilier onorific în Ministerul Sănătăţii pe creştet, şi se lăuda că el face şi desface, recomandă şi numeşte. Din nefericire pentru înaltele sale idealuri, gura bogată şi tupeul, care îl cocoţaseră atât de sus, l-au coborât, la fel de brusc, înapoi la munca în salon.
„Lăudăroşenia, asta l-a mâncat!”, şi-au dat majoritatea cu părerea şi aşa am crezut şi noi. Până când, printr-o pură întâmplare şi-un noroc chior, am aflat ce s-a întâmplat la întâlnirea dintre şefu’ statului şi doctoraşu’ cel viteaz. Aflaţi dumneavoastră că Băsescu i s-ar fi plâns confidentei sale, Udrea, cum a fost tras pe sfoară. Câteva ore mai târziu, cu ocazia împărţirii unei şpăgi, Udrea i-a şoptit totul Sulfinei Barbu, iar Sulfina i-a povestit câteva detalii interesante unchiului ei, Barbu Lăutaru, un apropiat al nostru de mulţi ani. Deci treaba stă în felu’ următor:

De când aştepţi ziua asta?

Doctoraşu’ Stetoscop a intrat în biroul preşedintelui, i-a pupat mâna şi pantoful şi i-a pus un ditamai CV-ul pe masă. Băsescu a luat CV-ul, l-a făcut “tioc” şi a început să-şi scrumeze ţigara în el. Pe doctoraş l-a luat cu toate transpiraţiile, s-a aplecat şi i-a mai pupat odată pantofu’ preşedintelui.
– Libidinosule! Eşti un om alunecos. N-ai păr în cap nici cât mine, i-a reproşat şeful statului.
– Iertaţi, dom’ preşedinte. Mă tot arunc cu capu’ în faţă şi de aia…
– Prostule! La fel ca mine… De când aştepţi ziua asta?
– De ani, dom’ preşedinte!
– Să vedem cum te descurci… Tu ştii că eu sunt un om puternic, nu?
– Nu puternic, cel mai puternic, dom’ preşedinte!
– Că eu am totul sub control.
– Nimic la voia întâmplării, dom’ preşedinte!
– Şi că cine mă supără, ajunge la puşcărie!
– Nimic nu creşte la umbra dumneavoastră, dom’ preşedinte!
– Dar că, la urma-urmei, sunt şi eu om…
– Nu om, Mare OM, dom’ preşedinte.
– Şi, ca orice om, am şi eu o slăbiciune…
– Şi-apoi cum să nu aveţi, când doamna Udrea e atât de frumoasă, dom’ Preşedinte…
– Care Udrea, boule?!
– Iertaţi, am speculat, dom’ preşedinte!
– Handicapatule… treaba-i în felul următor. Slăbiciunea mea e Ilenuţa, ochişori din ochişorii lui tata, şi sufleţel din sufleţelul lui tata.
– Straşnică fată aveţi, dom’ preşedinte!
– Ce-ai să faci pentru ea, dacă primeşti rahatu’ ăsta de post?
– Orice, dom’ preşedinte! Îi fac buzele şi mai frumoase decât le are acuma!
– Lasă buzele! Câte voturi îi aduci, dacă va mai candida… pentru ce-o mai vrea ea să candideze?
– Mii îi aduc! Am mii de drogaţi pe care i-am făcut celebri, mii de handicapaţi care şi-au tăiat penisurile cu faiu’, mii de sătence care au căzut cu anusurile în parii de la căruţă!
– Bravo, boule. Îmi place că nu dai înapoi. Testul ăsta l-ai trecut, urmează partida de şah. O jucăm după regulile mele. Dacă nu iei mat, ai postul lui Arafat. Hă, hă, hă, că mi-a ieşit şi-o râmă!

Cine dă mai mare mută

Şi cei doi s-au aşezat la masa de şah. Preşedintele, cu sticla lângă el, iar doctoraşu’ stetoscop, cu inima cât un purice de emoţie, încercând să-şi aducă aminte care se mută în “L”, calul sau nebunu’? După regulile lui Băsescu, şahul se juca în felul următor: se dădea cu zarurile (măsluite pentru el de SPP), iar cine dădea “mai mare” muta. După vreo cinci minute, preşedintele, cu o mână incredibil de bună la zaruri, muta pe bandă rulantă şi era într-un avantaj net. Doctoraşu’ stetoscop se făcuse mic şi, cu fiecare mutare, vedea cum îi scăpa printre degete postul mult visat.
– Să vă mai torn o “încălzitoare”, dom’ preşedinte?
– Toarnă, prostovane, că acuşi îţi *ut regina!, râdea şefu’ statului, de se prăpădea.

Decret prezidenţial

Şi cu atâta disperare i-a turnat doctoraşu’ preşedintelui, că lucrurile au început, uşor-uşor, să se echilibreze. Ba n-a trecut mult şi doctoraşu’ a prins chiar tupeu: i-a furat calu’ preşedintelui şi i-a vopsit regina cu albastru de metil. Într-un final, văzând că sticla s-a golit şi partida se blocase, şefu’ statului s-a plictisit şi a dat decret prezidenţial de remiză.
– Numai tu şi Văcăroiu n-aţi luat mat de la mine, da’ ăla şi ţinea, ce-i drept, la băutură. Ia-ţi postu’ şi cară-te, numai nu uita ce ai promis.
– Nici în mormânt, dom’ preşedinte! Nici în mormânt.

Cum l-a săpat un alt ieşean

Şi doctoraşu’ a ieşit plutind de la Cotroceni, închipuindu-şi că e doar o problemă de timp până la următoarea partidă, în urma căreia avea să fie proclamat ministru al Sănătăţii. Dar cum nici o minune nu ţine mai mult de trei zile, iar ghinionul sare de unde te aştepţi mai puţin, un alt ieşean, Iulian Chifu, consilier al preşedintelui pentru Afaceri Strategice, Securitate şi Politică Externă, i-a arătat acestuia înregistrarea cu partida de şah. După ce a privit, chiorâş, înregistrarea, marele tartor al statului s-a făcut foc şi pară, a pus mâna pe telefon şi l-a anunţat pe doctoraşu’ stetoscop ca îl aşteaptă zile negre.
– Tu mă furi pe mine, jigodie?!
– Din greşeală am luat calu’, dom preşedinte. Din greşeală! Vă jur pe jurământu’ lui Hipocrat!
– Lasă calu’, canalie! Ai turnat mai mult de un sfert de sticlă pe jos!

Iar asta, o ştie orişicare dintre apropiaţii săi, preşedintele, oricât ar fi el de mărinimos, chiar nu iartă.
Aşa că, dom’ Ciuhodaru, bine aţi revenit acasă, printre colegii care v-au bocit plecarea, să ne mai îndulciţi şi nouă ştirile de la ora cinci.