Păţaniile recenzorului Ninel

A fost odată ca-ntotdeauna, pe când se băteau urşii în coade şi se luau lupii de gât cu mieii, de se sărutau, înfrăţindu-se; pe când se potcovea puricele la  picior cu ghete la 99 de euro şi s-arunca în slava cerului, de ne aducea poveşti scrise de comunişti spurcaţi şi bătrâni, care ne învăţau cum să trăim democraţia; pe când era miros de toamnă afară, iar binecredincioşii se-ndemnau peste gard să dea cep la beci, de se umpleau şanţurile satelor de adormiţii Maicii Domnului; în sfârşit, pe când se curăţa albia Bahluiului şi se scria musca pe perete, mai mincinos cine nu crede, că tare mi s-a făcut sete. Iar cât beau eu o padruşcă, vă las cu Ninel, cel mai mare recenzor pe care l-a avut vreodată Iaşul de când am început să ne numărăm boii. Că cine s-a mutat la bloc, nu mai creşte porc deloc.

Cum să câştige şi Ninel un ban cinstit

E-adevărat că traversăm vremuri istorice?

Da, e-adevărat! Pentru că avem ocazia să fim contemporani cu primul recensământ de când am intrat în UE! Un recensământ absolut necesar, pentru a vedea mai-marii noştri câte guri au plecat şi câte au rămas, câte mâini cer şi câte muncesc, câţi dintre noi are şcoală şi câţi nu, cui vă închinaţi, care sunteţi, mă, cu dizabilităţi?!, ce biruri se mai pot pune şi alte câte şi mai câte, importante pentru bunul mers al ţării şi a UE. Iar pentru că recensământul cere, pe cale logică, şi un recenzor, dintre toţi, noi l-am ales pe Ninel, 38 de ani – economist făcut la foc automat la FEEA, prin plasare de euro în plic.

Ca să câştige şi Ninel un ban cinstit, că cu facultatea, iertaţi cacofonia, da’ chiar nu-l anagaja nici la vulcanizare, şi, mai ales, pentru că hârca de nevastă’sa îi dăduse poruncă “să facă, să dreagă, să se dea şi de trei sau chiar patru ori peste cap, dacă o fi nevoie”, şi “să-i cumpere haină de blană model leopard şi cizme cu toc de sticlă” – cum are toate colegele din Primărie – Ninel s-a băgat recenzor la recensământ. A stat cu burta pe carte trei zile şi trei nopţi, a învăţat tot ce avea de învăţat, după care a pus în buzunar pixul cu care scrisese şi tată’său la recensământul de după cutremurul din ‘77, geanta cu întrebărili pi umăr, legitimaţia-n frunte şi pe-aici ţi-i drumu’, Ninel!

Un măr, că tare mai eşti galbăn la faţă

Prima poartă la care a bătut s-a nimerit a aparţine vrednicului de pomenire fost primar al Iaşilor, ambasador la havane şi cubane şi, în zilele mai de pe urmă, înţelept cârmuitor al destinelor judeţului, conu’ Costică Simirad.

– Sărut-dreapta, coane Costică! CNP-ul şi averea, dacă nu vă e cu suparare.

– Cenepeul ca cenepeu’, da’ averea… ştii vorba versului: “vă las cântecele mele”.

– Deci avere mai deloc?

– Mai deloc.

– Ortodox?

– Până la moarte!

– Colaboraţionist?

– Şi dincolo de ea!

– Planuri de viitor?

– … eh, planuri de viitor. De-oi reuşi eu să-mi târâi bătrâneţile pe bani publici şi alte planuri n-am.

– Săru’dreapta, coane Costică, că tare m-am mai bucurat să te văd. Un apartament social nu-mi dai şi mia?

– … ia un măr, că tare mai eşti galbăn la faţă.

O masă înfricoşată, ca-n poveşti!

Mai departe, Ninel a suit, muşcând din măr, dealul Miroslavei, şi a mers, a mers şi a tot mers, pân’ ce-a dat de-o casă mare, albă, unde se ţinea o masă înfricoşată, ca-n poveşti! Iară în capu’ mesei stătea chiar stăpâna casei, fostă candidată la deputăţie, actualmente – cu voia algoritmului de partid – mare şăfă peste tot Cadastrul şi viitoare prefectăriţă. Vorba îi curgea din gură ca mierea, boiu’ îi era gingaş, de-ţi venea s-o bei într-o bărdăcuţă de apă, perişorul subţire şi stufos îi cădea pe umeri, picioruşul îi era ca de zână, iar ochii mari şi vioi te băgau în boală.

– Săru’mâna, coniţă Narciza Nedelcu! Florile-nfloreşte, câmpu’ înverzeşte…

– Ia de colea o pulpă de berbecuţ, că mare lucru de declarat n-am.

– Bani?

– La Cadastru?!

– Aur?

– Mi l-a furat! Cinci sute şi cinci zeci de milioane bătute pe muchie, în aur, electronice şi vin.

– Planuri de viitor?

– Tot mai sus!

– Ortodoxă?

– Şi cu frică de Dumnezeu.

– Dizabilităţi?

– Tai-o!

Două ţâţişoare… cam de mărimea capului

Cât a ros Ninel din pulpa de berbecuţ – gândindu-se cum la omu’ chiabur şi dracu ‘mpinge de cur – nici n-a băgat de seamă că ajunsese drept la scorbura unde îşi ducea traiul marele gânditor şi om politic, prof. dr. traseist Tudor Ciuhodaru, bursier în etica politicilor de sănătate, da’ şi cercetat oleacă pentru încasare ilegală de bani de la Spitalul de Urgenţe. La bătaia lui timidă în uşa scorburei, i-a răspuns o mândreţe de domnişoară asistent, arsă bine pe la solare, c-un crac lung cât o zi de post şi două ţâţişoare, cam de mărimea capului marelui gânditor fiecare.

– I-acasă dom’ doctor, cuconiţă?

– Domnul doctor e şi-acasă, şi-n Parlament. Şi la spital, şi la televizor şi unde mai pofteşte el. Cu ce vă pot servi?

– … cu ce-l serviţi şi pe el.

– Ieşi afară, nesimţitule!

I se scurgeau zilele, de urât şi lipsă de putere

A mai mers Ninel ce-a mai mers, cugetând la toate câte sunt pe lume şi unde-o fi greşit mă-sa când l-a născut, până ce a nimerit în dreptul şandramalei în care i se scurgeau zilele, de urât şi lipsă de putere, boierului Traian Dobre. Cum care Traian Dobre? Nimeni altu’ decât însuşi Prim Vicepreşedintele filialei ieşene a Partidului Poporului!

– Mulţi ani cu sănătate vă doresc, domnule prim-vicepreşedinte al Partidului Poporului de la Iaşi!

– Bună să-ţi fie inima şi votu’!

– Boierule, am o întrebare…

– Cu dragă inimă te lămuresc, dacă m-oi pricepe.

– Salarii mari ne dă Partidu’ Poporului?

– Vă dă!

– Pensii “elveţiene” dă?

– Dă şi mai mari.

– Eradichează corupţia, mita, şpaga şi nesimţirea?

– Toate dispar, garantat!

– Case şi maşini pentru tineri vor fi?

– Câte două pentru fiecare.

– Şi dacă doi tineri se căsătoresc, vor avea patru?

– Exact.

– M-am lămurit, ani cu sănătate vă doresc! Am să mă rog pentru matale.

– Pentru cât mai mulţi proşti mă rog şi eu.

– Atunci să te voteze lumea, după cum ţi-i inima.

– Hai, sictir…

Patru ştabi recenzaţi într-o singură zi, din totalu’ de 11 pe care îi avea de recenzat, însemna un procentaj de 44%.

“Buun, e-un procentaj bun. Ce-nseamnă să ştii oleacă de carte…”, se gândea Ninel, cel care continuă şi azi să recenzeze, dacă n-o fi încheiat.