Cele cateva kilograme in plus au adus-o pe blonda proaspat casatorita in pragul depresiei. S-a indepartat de colegi, de prieteni, a spus adio iesirilor in oras, preferand sa-si petreaca tot timpul liber incuiata in casa si plangandu-si de mila. Viata Cristinei Dochianu s-a schimbat radical in ultima vreme, de cand l-a cunoscut pe afaceristul Cristian Fogarassy, cel care a si dus-o in fata ofeiterului de stare civila, la numai trei luni dupa ce s-au cunoscut.
Iar prezentatoarea stirilor sportive este atat de incantata ca s-a maritat, schimbarea citindu-se lesne pe chipul ei, iar Cristina devenind mult mai zambitoare si mai sociabila, de cand a capatat statutul de “doamna”. Insa reporterii CANCAN.ro au aflat amanunte incendiare despre viata blondei de dinainte de casatorie, ultimii aproximativ doi ani din viata ei fiind unii de cosmar. Din cauza faptului ca s-a ingrasat cateva kilograme bune, iar imaginea ei de bomba-sexy a avut de suferit, fapt pentru care au criticat-o si sefii sai, Dochianu s-a cufundat intr-o depresie adanca. Astfel, potrivit surselor cancan.ro, prezentatoarea stirilor sportive s-a indepartat radical de colegi, dar si de prieteni, ea pastrandu-si cateva amice doar pentru discutii telefonice si pe Internet. Nu de alta, dar Cristina se vedea atat de grasa, incat renuntase la absolut orice iesire in oras si, ca sa salveze aparentele, ar fi apelat la o solutie puerila: obisnuia sa isi roage prietenele care ieseau in cluburi sa o “tag-uiasca” si pe ea, asta pentru a crea falsa impresie ca se simte bine si ca se distreaza. In realitate, insa, Cristimica, asa cum era poreclita la debutul pe micul ecran, statea in casa si isi plangea de mila. Totul, insa, pana in momentul in care s-a indragostit. Iar Dochianu s-a casatorit in secret, in urma cu trei saptamani, ea anuntandu-si inclusive membrii familiei cu doar o zi inainte de marele eveniment. Se pare ca mama ei nu este tocmai incantata de aceasta casatorie oficiata pe fuga, tocmai din cauza ca blonda isi cunoaste sotul de mult prea putina vreme.
(sursa: www.cancan.ro)