Profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi inventator de succes, profesorul Ion Sandu este unul dintre cei mai prolifici oameni de ştiinţă ieşeni. Are zeci de invenţii brevetate, iar una dintre cele mai noi ar putea fi primul detector de minciuni 100% românesc.
Cât de mult seamănă viaţa universitară cu Bursa?
Cel puţin la mine la facultate mă îngrozesc de câte văd. Cum să transformi viața universitară într-o piață? Într-adevăr, unii vin la universitate pentru că vor o diplomă, dar eu vreau să-l văd că învață cât de puțin de la mine. Asta nu înseamnă că trebuie să negociez cu el. Toată viața am fost robul muncii mele, am trudit cu adevărat și nu numai eu. Suntem foarte mulți români care ne angajăm în niște treburi reale, oneste, chiar de perspectivă și unii chiar cu performanță, iar alții își bat joc, chiar ne râd în nas cu manele și cu modul cum se poartă, cum se îmbracă… Mă uit oriunde mă duc cum se separă grupa oamenilor munciți de grupa celor care ne tâlhăresc zi de zi. N-a pierdut România în două războaie mondiale cât a pierdut în 23 de ani din cauza unor nemernici care au zis că „acum e momentul”.
Cât de apreciată este în prezent cercetarea?
Cei care se ocupă de cercetare la UAIC văd că se ocupă an de an să promoveze o concurenţă loială, competitivă. Mi-a căzut în mână prin 2003 sau 2006 un Monitorul Oficial în care erau trecuţi toţi românii premiaţi pentru cercetare. De curiozitate m-am uitat şi eu la universităţile din Iaşi. Numai rectori, prorectori, decani premiaţi. Niciun “pălmaş”. Am avut un gust amar. Niciun profesor sau un asistent care are performanţă. Atunci am propus rectorului care a urmat să ceară la final de an de la fiecare facultate rezultatele obţinute, numărul de lucrări ISI, sumele atrase. Nu m-a ascultat nimeni.
Cât de bine se poate trăi din meseria de inventator?
În 2012 am împlinit 60 de ani. Anul trecut eu am realizat 36 de lucrări cotate ISI, au apărut 28, dar nu am ştiut de concediu, nu am plecat nicăieri. Şi cum în graficul meu de evoluţie a publicaţiilor ştiinţifice părea un salt destul de înalt, am zis să nu rămân cu el singular şi să repet şi anul acesta. Mă simt oarecum obosit, dar e important ceea ce fac mai ales pentru performanţa laboratorului. Pentru că eu nu pun mai presus performanţa mea, producţia mea ştiinţifică de cea a laboratorului în care lucrez. Eu sunt adeptul ideii că un om trebuie să reprezinte o instituţie, iar instituţia trăieşte prin puterea fiecărui angajat. După ’90, în instituţii, şefii care se impun, nu care sunt aleşi, vor să culeagă roade nemeritate. Eu, de aceea, le spun tuturor că toată viaţa am trăit din sudoarea muncii mele. Chiar şi în viaţa academică.
Munca în Universitate vă ajută în activitatea de inventator?
Creativitatea tehnologică este congruentă cu celelalte tipuri de creativitate, cea artistică, cea literară. Ea are la bază puterea ereditară a unui individ de a găsi noul, frumosul, elegantul. Conform unui articol din Constituţie, creativitatea, oricare ar fi forma ei, trebuie suportată de stat. Legea invenţiilor se abate de la acest articol din Constituţie, taxându-i pe inventatori. În Japonia se brevetează de la 100.000 până la 500.000 de invenţii pe an. Brevetează şi elevii şi studenţii şi pensionarii. Am un prieten în Japonia care are 6.000 de invenţii. Nici nu-ţi vine să crezi că într-o viaţă de om poţi avea 6.000 de invenţii. Legea japoneză îi permite să facă acest lucru. În România, eu întotdeauna mi-am dorit să-l depăşesc pe Henri Coandă cu 361 de invenţii, dar nu am reuşit pentru că nu mi-a permis legea invenţiilor. Mai ales de când am venit la Cuza. Dacă la Politehnică aveam 140 – 150 de invenţii, la Cuza nu am făcut decât vreo 50, în dublul perioadei petrecute acolo. Pentru Universitate, invenţiile aparţin domeniului industrial, muncitoresc, iar viaţa academică înseamnă numai viaţă ştiinţifică. Acesta este un orgoliu. Cum să rupi viaţa tehnologică, cercetarea aplicativă, de cercetarea ştiinţifică teoretică, sau invers. Şi astfel am ajuns să am peste 140 de lucrări ISI şi bucuria mea a fost că anul trecut am semnat lucrarea cu numărul 600.
Un nou tip de detector de minciuni
Profesorul ieşean este şi unul dintre iniţiatorii programului de Master în Criminalistică, realizat în parteneriat cu Academia Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti. Pe lângă programa inedită, pentru a veni în sprijinul cursanţilor de la programul de master, dar şi pentru utilizarea în cercetările specifice, profesorul Sandu, în colaborare cu specialişti de la Academia de Poliţie din Bucureşti, a creat un nou tip de detector de minciuni. Poligraful este operat de un psiholog, care ştie baza unui chestionar specific. „Anumiţi indivizi au personalităţi puternice, alţii sunt mai timizi. Psihologul ştie ce chestionar să aplice. Avem în experimentare un nou tip de poligraf. Acesta va fi, dacă OSIM-ul va înţelege necesitatea, o nouă invenţie românească, un poligraf în sistem co-asistat, cu două caracteristici antropometrice sau biometrice noi: temperatura şi culoarea unor zone fiziologic active de la nivelul feţei”, susţine Ion Sandu. Este vorba despre vârful nasului, pomeţii, zona de deasupra sprâncenelor, lobii urechilor sau bărbia. „Experimentele sunt formidabile. Îmi spunea chestorul că nu a crezut că un universitar se poate apropia atât de mult de o tehnică. Din păcate, aceasta nu este folosită de sistemul judiciar, este doar o tehnică orientativă. Ea nu poate fi folosită ca probă în instanţă. Sunt tare mândru de această realizare”, spune Sandu.
