Benone din Cioca Boca

Multe lucruri petrecute în capătul nostru de lume, care au depăşit orice limită acceptată sau cunoscută, au făcut vâlvă şi au fost prezentate, de-a lungul vremii, sub titluri senzaţionale în presa internaţională. De la primari trecuţi la cele veşnice, dar votaţi în continuare de săteni, până la babe ajuse în spital cu o alcoolemie care a lăsat mască întreaga lumea medicală – de au ajuns specialiştii să se bată pe la conferinţe, necăzând de acord dacă se poate trăi cu “6 la mie” în sânge. Acestea şi multe altele au tot pus, meritat sau nu, Iaşul nostru pe harta ciudăţeniilor lumii. Dar ce s-a petrecut zilele trecute în satul Cioca Boca, din comuna Şcheia… chiar le-a întrecut pe toate!

Precizăm de la început că, în ciuda insistenţei cu care cercetează, în secret, faptele, autorităţile fac tot posibilul să minimalizeze întreaga întâmplare. Dar oamenii din Cioca Boca nu mai au linişte. De pe holurile primăriei şi până sub altarul bisericii, toată lumea vorbeşte despre un singur lucru: cum s-a întâlnit şoferul de pe microbuzul şcolar, Benone Harapciuc, cu “Dihania”!

Un ţăran tare de înger

Dom’ Benone, cum îi spun oamenii din sat, are 65 de ani şi este un om care a văzut multe la viaţa lui. Revoluţia l-a prins lângă Bucureşti, în camionul pe care lucra tot ca şofer. Când a fost oprit de un filtru organizat de Armată, pentru că purta o geacă din piele neagră şi o căciulă din blană de nutri pe cap, soldaţii l-au somat să coboare şi să se culce la pământ, strigând că-i terorist.

“Terorist, pe dracu! Voiau să-mi ia geaca şi căciula. Căutau motiv“, explică dom’ Benone, în timp ce scoate din şifonier geaca găurintă de glonţ, pe care a păstrat-o ca amintire. Norocul lui, spune ţăranul din Cioca Boca, e că a fost întodeauna tare de înger.

“Am călcat acceleraţia şi-am trecut printre ei. Au tras după mine cu kalaşnikoavele. Un glonţ mi-a trecut pe lângă cap, ieşind prin parbriz, şi unu’ mi-a intrat pe aici, prin buzunar, la doi centimetri de ficat. Da’ tot nu am oprit!”, povesteşte dom’ Benone.

Tare de înger a fost şi atunci când i-a venit fata, studentă la medicină în Iaşi, cu un coleg negru acasă.

“Ne-a spus că să-i dăm zestrea, că se ia cu el. Era negru-negru, dom’le, ca ceaunu’! Am înlemnit… I-am zis lu’ nevastă-mea: <<Fă, tu vezi ci văd şi eu?>>. Mi-o zis: <<Lasă-l, Benone, în plata Domnului. Parcă el îi bucuros că-i aşa negru…>>. Şi i-am lăsat în plata Domnului pe amândoi”, spune dom’ Benone, ştergându-şi, cu dosul mânecii, o lacrimă.

Despre întâlnirea cu extraterestrul, ţăranul din Cioca Boca recunoaşte că-i una care le-a întrecut pe toate.

“Ce vrei, dom’le… nu te-ntâlneşti în fiecare zi cu dihanii din astea”, subliniază, gânditor, Benone Harapciuc.

Super-interviu

– Dom’ Benone, hai s-o luăm cu începutul. Ce făceai înainte să dai ochii cu Dihania?

– Era vineri seara, aranjasem toate treburile în gospodărie şi mă lungisem oleacă în pat. Mă uitam la televizor, la emisiunea “Agentul VIP”. Mă mai uit la din astea, ca să văd şi eu cum trăiesc oamenii deştepţi, nu ca proştii de la noi din sat, care râd când merg cu autobuzu’.

– Aşa…

– Deodată, mă întreabă nevasta: “Uăi Benone, tu ai dat mâncare la oi?”. “Am dat, fă…”, zic. “Şi lumina, ce n-ai închis-o?”. “Închide-o tu, fă! Nu vezi că mă uit la Agentu’ VIP?”, zic. “Du-te, bre, odată, şi-nchide lumina!”. Am tras şuba pe mine şi-am ieşit afară. Eu îmi respect nevasta.

– Aţi avut vreo presimţire? Vi s-a părut ceva suspect?

– … să ştiţi că da. În primul rând, eu, la oi, am un bec chior, cât să văd să le dau apă şi-o mână de mâncare seara. Acuma, însă, era o lumină verzuie, aşa… M-am gândit c-o fi de la tensiunea slabă de pe linie, că mai sudează câte un vecin şi ştiţi cum face lumina. Când trag zăvoru’ şi deschid uşa, aud un horcăit şi lumina dispare. Imediat m-am gândit că-i vreun hoţ şi-am fugit de-am pus mâna pe topor. M-am pus în faţa uşii şi-am răcnit: “Ieşi afară, futu-ţi dumnecaţii mă-tii, că-ţi crăp capu’!”.

– Şi-a ieşit cineva?

– N-a ieşit, da’ au început oile să zbiere… Să vii tu, să mă furi la mine-n curte, la ora opt seara, când mă uit la “Agentu’ VIP”, eu aşa tupeu n-am mai văzut! Fierbeam, nu alta! “Ieşi, animală, că neom ti fac!”, ţip încă o dată. Nimic… Când am văzut că nu se dă ieşit, am fluierat de-au fugit oile din grămadă.

– Şi?

– Atunci am văzut trăsnaia! … în mijlocu’ lor stătea o dihanie verde, cu o diblă mare şi doi ochi negri, exact cum arată prin filme. Am strâns toporu’ bine-n palme, că picioarele mă lăsau, şi am luat-o cu frumuşelu’: “Băi, băiatule, ci cauţi tu la mine, la oi?!”

– Şi ce-a zis?

– Se uita la mine şi… scheuna, nieuna, naiba să-l înţeleagă, că nu vorbesc extraterestra. Dar m-am gândit în felu’ următor: “dacă ăsta o ajuns la mine şi nu eu la el, înseamnă că-i mai deştept decât mine şi n-are cum să nu-nţeleagă ci spun”. Aşa c-am continuat: “Băi, băiete, ci treabă ai tu la oile mele? De ce nu ti duci tu la ONU, la NASA, la toţi ăia care-şi belesc ochii după voi de-atâta amar de vreme?”

– Şi ce-o zis?

– Iar nieuna, scheuna… da’ de data asta parcă facea, aşa… mai mult în râs. Eeee, futu-ţi dumnecaţii mă-tii!, dacă eu îs om cu tine şi tu mă iei în râs, ia stai oleacă! Ş-am aruncat cu toporu’ după el!

– L-ai chitit, nea’ Benone?!

– Nu! S-o ferit dihania, cât ai clipi. Atunci mi-am zis: “Benone, îi groasă tată…”. Am fugit afară şi-am strigat la femeie: “Fă, sună imediat la 112! Avem un extraterestru la oi!”.

– Şi ce-a zis?

– Râdea ca proasta… “Nu mai bea, bre!”, mi-o strigat. Am fugit repede în spatele casei şi-am rupt un par plin de cuie din gard. Pe urmă, am apucat şi capacu’ de la cazanu’ de rachiu într-o mână. Ştiam din filme că am nevoie de un scut, pentru că dihaniile astea aruncă cu laser.

– Mai era acolo, când te-ai întors?

– Acolo era!

– Ce făcea?

– Încerca să se vâre într-o oaie… Când am văzut, m-am crucit. Eeee, futu-ţi dumnecaţii mă-tii!, stai oleacă, ’ulică. Adica eu îs om cu tine şi tu o dai în sefeuri?

– Şi ce-ai făcut, dom’ Benone?!

– I-am ars trei pare pe spinare, de l-am deşălat!

– L-ai nenorocit.

– Nu! Să vezi drăcie. Şi-o pus mâna la coaste, se uita la mine şi tot părea că râde. Eeee, futu’ţi… Mi-am făcut vânt cam un metru şi-am zis, gata, îi mai dau una, de-i iau piuitu’!

– I-ai dat?

– Nu! Exact când să lansez paru’, am simţit cum mă ridică ceva în aer. Era ca o rază de lumină, care mă trăgea spre un soi de farfuria din asta… zburătoare! Mi-am zis: “Benone, ţine-te bine, că ti sparg aştia cu bătaia, în navă la ei…”.

– Şi ce s-a întâmplat?

– M-au ridicat aşa, cam vreo doi-trei metri în aer, şi după aia s-o oprit raza şi-am rămas aşa, suspendat deasupra şurii. Şi de-odată aud o voce, de undeva din navă: “pardon!”. Şi-am căzut la pământ, de mi-am sclintit picioru’. Nici n-am apucat bine să mă dumiresc, că am văzut că raza ridica acu’ spre navă dihania de extraterestru, care mai avea şi-o oaie de-a mea în braţe. Futu’ţi dumnecaţii… Ce să-i mai faci?

– S-au mai întors?

– Nu! De-atuncea, duşi o fost. Am mai făcut de pază împreună cu cumnată-miu, singuru’ care m-o crezut când i-am spus, dar nu s-o mai întors.

– Şi-acuma ce faci, dom’ Benone?

– Acuma… încerc să-mi revin în fire şi să profit şi eu, cât oi putea, de experienţa asta. Mâine seară sunt invitat la dom’ Diaconescu, la OTV, să le povestesc oamenilor prin ce-am trecut. Bine, le mai înfloresc oleacă, mă-nţelegi matale…

– Normal.

– După asta, mă pregătesc de campanie, că mi-a promis dom’ Diaconescu că mă pune candidat la primărie, la noi în sat, din partea Partidului Poporului!

– Sub ce slogan?

– “Stop extratereştrilor!” Simplu şi la obiect. Iar pe afiş am să fiu eu călare pe un extraterestru. Poate îl bag şi pe cumnată’miu mai jos… nu ştiu, am să vorbesc cu echipa de campanie.

– Atunci, multă baftă, dom’ Benone. Stop extratereştrilor!

– Stop extratereştrilor!