Manelistul cu o mie de funcţii, pe bani publici

Constantin Serban

Constantin Serban

De la manelistul oropsit, care cânta pe la feţe de mese şi localuri goale, la deţinătorul celor mai multe funcţii publice din Iaşi. Surprinzător sau nu, acest trist record îl deţine unul dintre cei mai lipsiţi de competenţe din colivia PDL, Coooonstantin Şerban.

Acest manelist s-a pupat pe la colţuri cu toţi cei care au putut să-i dea o bucată de pâine, iar apoi, sătul să i se arunce în faţă tot timpul „cântă la altă masă!”, a decis să falseze într-o singură cârciumă, cea a liderului marinar.

Aranjat bine pe craca partidului, după ce preventiv şi-a tras şi o cumătreală cu cel care conducea pe atunci barca PDL din Iaşi, Dan Cârlan, ţambalagiul a început să atace cracă după cracă, doborând orice adversar.

A reuşit în acest mod să acapareze, peste funcţia de profesor de balalaici şi acordeoane, pe care o profesează opţional, contra sumei de 12.000 de lei, cea de director al Casei Corpului Didactic, pentru care încasa 20.000 lei, apoi pe cea de director al Palatul Copiilor, acolo de unde îşi îndeasă în buzunare 37.000 lei, la care se mai adaugă calitatea de membru în tot felul de consilii de Administraţie a unor societăţi publice.

Cireaşa de pe tort este funcţia de şef al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Iaşi, de pe care, chiar suspendat fiind, continuă să încaseze ilegal câte 750 de lei pe lună. Prin prisma acestei ultime funcţii, pe care după cum spuneam, nu o mai deţine, Şerban a insistat până la fierbere pe lângă bugetul CJ, pentru ajutorarea unui gabor operat de icter pe la turci. Gurile rele spun că atât Şerban, cât şi Cârlan ar avea oarece datorii morale, pe considerente de lipsă de cătuşe, faţă de comisarul Ioan Câmpeanu, care i-ar fi scos pe cei doi basma curată din câteva fapte îmbibate de penal, pe vremea când acesta era adjunct al Poliţiei ieşene.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *