„Mi-am început săptămâna într-o pasă mistică. I-am spus Doiniţei că am un mesaj foarte important pentru domnul Dan. Mi-a făcut legătura cu dumnealui. Eram foarte emoţionat, dar nu mai puteam ţine în mine! I-am zis «bună ziua» şi i-am transmis mesajul dintr-o suflare: „Domnule preşedinte Dan Diaconescu, dumneavoastră sunteţi precum Moise, conduceţi poporul în exil!” A rămas pentru câteva clipe tăcut, interzis precum OTV – ul, aş îndrăzni să spun. Într-un final, mi-a răspuns: „Băiete, nu te cunosc, dar avem nevoie de oameni ca tine. Du-te la Bucureşti, facem un miting de protest împotriva CNA, la un an de la interzicerea postului OTV. Prezenţa ta e necesară acolo!”.

Ghidat de Oajdea
A doua zi coboram în Gara de Nord. L-am rugat pe un taximetrist să mă ducă la mitingul pro OTV. După ce a circulat pe 827 de străzi, m-a lăsat în faţă la Pro TV şi mai uşor cu 200 de lei. L-am sunat pe domnul deputat Oajdea, să-mi dea coordonatele locului unde trebuia să ajung. A fost prompt, oferindu-mi instrucţiuni complete: latitudinea, longitudinea, constanta lui Planck, înclinarea orbitală, conjuncţia, paralaxa. Să mai zică gurile rele că s-a dus degeaba la congresul de astronomie de la Beijing! Eroarea de localizare a fost infimă, decât de trei kilometri, conform aprecierilor unui localnic. Am remediat-o rapid, prin intermediul unui aurolac care mi-a arătat o scurtătură prin sistemul subteran de termoficare.

Ioana d’Arc a OTV
Când am ieşit la suprafaţă, eram la fel de mizerabil precum Jean Valjean, fapt ce mi-a sporit apetitul revoluţionar. Nu neg că speram să o întâlnesc la miting pe Magda Ciumac, pe care o consider o adevărată Ioana d’Arc a OTV – ului. Aveam şi o lozincă pregătită în sensul ăsta: „OTV fără Magda Ciumac, e ca cafeaua fără caimac!” Ajuns în piaţă, am întâlnit un grup compact de oameni căruia i m-am alăturat imediat, vesel şi cu chef de glume. Mi-am luat-o peste ceafă în secunda doi, pentru că ordinul era să fim bacovieni. Pentru un tânăr entuziast ca mine, asta era sinonimă cu cenzura şi opresiunea totalitară. Aşa că m-am suit pe un stâlp şi am strigat: „Domnul Dan Diaconescu este fericirea celor care-l iubesc, tristeţea celor care-l urăsc, stresul celor care-l invidiază!”. Recunosc, văzusem chestia asta pe Facebook, dar nu aveam timp pentru improvizaţii. Speram într-o reacţie entuziastă a grupului cenuşiu. S-a auzit doar o voce: „Băgaţi-l pe tâmpitul ăla-n dubă!” Seara, m-am întors mândru la Iaşi. De la atâtea vânătăi, eram o flacără violet. Dovadă mai mare că iubesc partidul ăsta nu cred că există!”

(va urma)