Nici bine nu s-a înscăunat liberalul Eugen Nicolăescu ministru la Sănătate, că a şi pocnit cu bâta-n baltă, de a făcut numai stropi în jurul lui. Prima oară, s-a supărat pe spitalele private, care mulg banii statului degeaba, uitând că, de fapt, e vorba de banii asiguraţilor.
A dres-o cum a dres-o, a dat-o cumva la pace, apele s-au liniştit. A venit apoi delegaţia FMI şi, ce să vezi: ministrul Nicolăescu loveşte din nou. De data asta nu în patronii de spitale private, ci direct în creştetul bolnavilor. Cică, de la 1 al lui Mărţişor, fiecare românaş ar trebui să scoată nişte bani în plus din portofel atunci când calcă pragul spitalului. Nu că până acum n-ar fi scos. De-acum încolo cică, va intra în vigoare coplata, că aşa ne-a zis-o FMI. Subiectul nu e nou. S-au mai chinuit şi alţii, ne-a ameninţat Boc vreo doi ani, ieşeanul nostru Cepoi vreo jumătate de an, dară Nicolăescu a fost primul care şi-a pus parafa pe aşa o tărăşenie. Cum a ieşit coplata asta, numai el ştie. Mai ales că, pe la începutul anului, tot Eugen Nicolăescu ne zicea că sistemul medical românesc încă nu e pregătit pentru introducerea coplăţii. Acum, hodoronc-tronc, e pregătit. Dacă a zis-o FMI, e bună de băgat pe gât românilor de la 1 martie.
De aici, o întreagă serie de bâlbe şi dezinformări, care mai de care mai gogonate. Mai întâi, a ieşit ministrul morcovit de la şedinţa cu FMI şi a zis că coplata (scuzaţi cacofonia!) e obligatorie şi chiar utilă, după ce, cu o săptămână în urmă, dădea cu ea de pământ. Cât priveşte costurile, a zis că românii nu trebuie să se sperie, că nu va fi mai mare de zece lei, la externarea din spital. Vine apoi Ponta de la guvernoi şi ne spune că, de fapt, coplata s-ar plăti „ca la fete”, înainte. Adică la internare. „Coplata, aşa cum fost trecută în acordul cu FMI încă din 2009, fost amânată o perioadă, aşa cum am anunţat, s-a amânat pentru 1 ianuarie. De la 1 martie, odată cu pachetul de bază, ne-am obligat să introducem (coplata, n.r.) doar pentru internări. Ca să fiu şi mai corect, se va achita la momentul externării de fapt din spital o coplată, într-o sumă modică, de maxim 10 lei”, declara Victoraş aşa, ca să înţeleagă fiecare ce vrea.
Mai vine apoi şi Colegiul Medicilor, care dă de pământ cu toţi, de la un capăt la altul – miniştri, FMI, de-a valma, spunând că, în forma actuală, coplata e o nenorocire pentru români. Tartorii peste medici au înţeles că, de fapt, cei zece lei pe care românul îi va scoate din buzunar vor fi plătiţi, de fapt, pe fiecare zi de spitalizare. Drept urmare, coplata ne va duce pe toţi la faliment, dacă dă vreo boală peste noi. A trebuit să revină cu precizări acelaşi Nicolăescu, să spună apăsat că nivelul coplăţii va fi… cum am stabilit, adică între 5 şi 10 lei, la externare.
Eu, unul, recunosc, o brambureală mai mare n-am mai văzut, poate de la Abramburica de la Educaţie încoace. Până la urmă, ne învârtim în jurul cozii, dar mai facem şi oleacă de circ pentru asta. Scoatem taxa de internare, de vizitare sau de parcare, le declarăm ilegale, dar băgăm coplata la externare. E bun şi-aşa. Ieşeanul cu capul pe umeri ştie însă că ori cu 10 lei ai lui Nicolăescu ori fără, tot trebuie să aibă plicu’ pregătit pentru buzunarul de popă al doctorului. În rest, sănătate să fie… (Doctor Vicol)