Van Damme, Jackie Cean şi cu Steven Seagal dacă ar fi murit şi apoi s-ar fi reîncarnat într-un singur trup nu ar fi ieşit aşa un luptător de mare precum să naşte în aceste zile pe malurile Dâmboviţei, dragii noştri. Este vorba – dacă nu aţi ghicit, că nu aveaţi de unde, vă spunem noi – despre marele ministru peste Sănătăţuri, bolnavi şi spitalele din România, nimeni altul decât Eugen Nicolăescu, pre numele lui. Mai pe scurt, Abramburel, că aşa ne place nouă să-l alintăm, de când omul şi-o pus în cap să întoarcă sistemul cel bolnăvicios pe care îl conduce cu dosul în sus. Noi, în această gazetă serioasă, am mai scris despre aventurile micului Abramburel în scurtul lui mandat (să tot fi trecut vreo trei luni de când o fost instalat în funcţie), iar el a văzut asta ca pe-o laudă. Drept urmare, nu a stat mult pe gânduri, s-o dat de trei ori peste cap, precum Greuceanu al nostru din basme, şi o dat naştere la o altă faptă de vitejie. Cică în scurt timp, nu ştim cât anume, vor fi rase din pix casele de asigurări judeţene de sănătate şi desepeurile. Punct. Sau, cum ar zice Becali, ţac-pac! I-am curentat. Fără alte esplicaţii, în afară de nevoia de a mai tăia de prin cheltuieli – care, între noi fie vorba, sunt, dacă nu babane, de-a dreptul nesimţite – cu sistemul birocratic de deasupra ălora care chiar mai muncesc prin spitale şi care n-or fi fugit încă prin Anglia ori Franţia. „Se schimbă filosofia”, ne spune menistrul Nicolăescu, anunţând decapitarea în grup a şefilor şi şefuleţilor care se dau mari cunoscători şi manageri într-ale Sănătăţii. De aici, dă-i cu plânsete prin teritoriul din suptordine, dă-i cu sudălmi şi înjurături, că ministrul nu e competent şi că, la urma urmei, tăierile de fonduri – câteva miliarde bune de lei, acolo, nu rezolvă ele problemele bolnavilor din România.

Cine plânge cel mai tare?

Până aicea, nimic nou sub soare, că doară nu or să-şi taie şăfii puşi politic, unii dintre ei chiar cu voia noului menistru, craca de supt şezutul cel planturos. Iară printre cei mai aprigi plângăcioşi, care nu le-o venit să-şi creadă urechilor de cele auzite, se numără primii tartori de peste banii sănătăţii ieşene, care ar plânge cu lacrimi de crocodil, dar nu se cade, că-s persoane publice. Unul este un mare economist de renume mondial, pe nume Drangă, de la Cejeasău, iar altul este un dinozaur în devenire descălecat din smârcurile Bahluiului, un anume Andrei, dar cu doi de „i”, despre care se povesteşte că l-a prins Cretacicul în fruntea desepeului. Înghiţind în sec, cei doi mai speră că instituţiile mâncătoare de bani publici pe care le conduc încă îşi mai justifică egzistenţa şi vor fi decapitate doar pe jumătate. Adică de la jumatea în care nu vor fi ei. Acum, nu le plângem de milă nici unuia dintre ei, că, la cât de competenţi au dovedit că sunt, bănuim că nu trăiesc ei din salariu. Noi ne mirăm însă de aşa o brambureală totală, venită pe şestache, deşi, între noi fie vorba, cam toată lumea o aştepta, de la anunţul lui Dragnea privind regionalizarea la pas allegro, până la finalul anului. Revenind însă la Abramburel al nostru, nu putem să nu-i găsim şi lui circumstanţe din acelea atenuate. După filozofia anunţată de dânsul, toată ameţala din sistemul sanitar e spre bine. Nu ştim exact al cui, dar omul a spus că de-acum înainte nu mai decartează bani, atenţie, la funcţionari publici care să-i omoare pe pacienţi cu birocraţia, ci în programe de sănătate. Prin urmare, nota zero pentru brambureală, şi nota cinci, ca la ruşi, pentru tristul adevăr grăit pe guşă de ministrul Nicolăescu. Iar cum tot el a anunţat că 2013 va fi anul „marilor schimbări” din Sănătate, noi ne oprim aici cu delirul, că om mai avea timp să scriem. Asta dacă ministrul Abramburel va mai prinde reforma pitrocită chiar de el însuşi, ca să ne mai deie şi nouă o pâine neagră de mâncat… (Doctor Honoris Pauza)