Acest tânăr a găsit un câine pe stradă, însă când s-a uitat ce scria pe plăcuţa prinsă de zgardă a avut un şoc! Povestea incredibilă a făcut înconjurul planetei

Un tânăr din Statele Unite ale Americii a găsit un labrador care rătăcea în apropierea casei sale, iar primul său gând a fost că patrupedul s-a rătăcit, aşa că a dorit să facă tot posibilul pentru a-l înapoia familiei sale.

Doar că, în clipa în care s-a apropiat de câinele care părea rătăcit, şi a reuşit să citească ce era scris pe plăcuţa pe care acesta o avea prinsă de zgardă, a avut un şoc. Tânărul, pe nume Tyler Wilson, din statul Kentucky a dorit să facă o faptă bună şi să îi găsească labradorului stăpânii. Când a reuşit să citească ce avea acesta scris pe plăcuţa de la zgardă, a crezut că va da de adresă. În schimb, a descoperit un mesaj incredibil: „Mă numesc Dew. Nu m-am pierdut. Îmi place doar să cutreier. Spune-mi doar să mă duc acasă“.

Pentru că a dorit să împărtăşească momentul emoţionant cu toţi prietenii lui virtuali, tânărul bărbat s-a fotografiat alături de labrador şi povestea a devenit rapid una virală printre internauţi, fiind distribuită de mii de ori.

Când s-a uitat ce scria pe plăcuţa prinsă de zgarda labradorului, tânărul a rămas fără cuvinte
Când s-a uitat ce scria pe plăcuţa prinsă de zgarda labradorului, tânărul a rămas fără cuvinte

Mai mult decât atât, când a reuşit chiar să înapoieze câinele stăpânilor, a aflat că acesta e un soi de vedetă locală, pentru că era cunoscut pentru felul în care rătăcea şi reuşea să se împrietenească cu toată lumea. În plus, pentru că ştiu că uneori e pus pe şotii, „părinţii“ lui Dew i-au inserat acestuia un chip care le permite să vadă prin GPS unde e, în toate momentele, pentru a se asigura că într-adevăr, nu se rătăceşte.

Sursa: cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *