Prins de amantă cu nevasta Categoric s-a sucit lumea cu fundu-n sus. Mai nou, amantele își urmăresc iubiții ca să vadă dacă aceștia stau în compania nevestelor și le scot în oraș. Dacă se confirmă scenariul, amanta se deplasează cu o falcă în cer și una în pământ, dar și cu o poșetă mai grea în mîini, la locul faptei. În văzul lumii, face o panaramă cât casa aruncând poșeta pe spinarea vinovatului și, bineînțeles, ea fiind fată cinstită, o face curvă pe nevasta amantului. O astfel de scenă s-a petrecut în mod real zilele trecute la o terasă din târg și povestitorul nostru se jura că amantul semăna cu un parlamentar, dar că nu-i știe numele. L-am rugat și noi să fie mai atent data viitoare ca să nu mai rămânem cu ochii în soare și să putem da la lume informații cât mai complete.
Cine-i cel mai mare plimbăreț peste graniță O pasăre călătoare, navetistă Iași-Chișinău și revers, ne-a spus că i-ar fi numărat prezidentului suspendat de la județeană numărul de treceri ale Prutului. Și cică ar fi dat cu două cifre, adică întâiul liberal al județului nostru ar fi făcut în perioada sa de glorie zeci de plimbări pe pământ basarabean. Am întrebat și noi la ce i-au folosit descinderile astea, bănuind inițial că pregătește în culise vreo mare unire cu țara. Nici vorbă, stimați electori. Prezidentul avea un cu totul alt scop. Mai exact, El Însuși s-ar fi ocupat personal de deschiderea unui punct de lucru pe teren basarabean al unei companii de construcții care face mai toate lucrările în Iași. Primele contracte ale firmei cu moldovenii, tot El Însuși le-ar fi nășit. Cică, acolo, ar fi ieftin tare uleiul care ajută ușile să nu scârțâie. Deh, liberal cu lipici la capital și profit. Dar oare avea voie când era și prezident?
Cea mai stilată fermă a animalelor Ne tot plângem noi că nu avem la Iași grădină zoologică unde să vadă copiii animale fioroase și exotice, iar turiștii să dea iama și să-și cheltuie economiile. Și pe bună dreptate. Dar să știți că un început este în toate. De-o pildă, tonul pentru zoo îl dă taman baroul. Mai exact, dușmanii de moarte care își dispută mereu șefia purtătorilor de robă, și mereu el câștigă, iar mereu ea pierde, se gratulează reciproc, fără nici o jenă, pe holurile instituției, cu deosebitele expresii „boule” și „vacă”. Acuma, noi nu vrem să fim răutăcioși cu cei de care toată lumea are nevoie când vrea judecată dreaptă sau apărare, dar boii și vacile se adăpostesc într-un grajd, nu? Tare ne e teamă că dacă insistăm nițel cu investigațiile, o să dăm acolo de o ditamai fermă a animalelor.