Dan Fiterman şi Adrian Butucă sunt doi dintre cei mai discreţi oameni de afaceri din Iaşi, aceştia neafişându-se aproape deloc în lumea mondenă, preferând să-şi facă balanţele contabile departe de ochii lumii. Deşi au investit masiv în domenii anoste precum producţia de mobilă sau de medicamente, cei doi au fost interesaţi şi de latura ceva mai comestibilă a afacerilor, Fiterman având un restaurant de lux în care mai socializează cu unul, cu altul, iar Butucă deţine pachetul majoritar de acţiuni la o editură de top în România, prilej de a mai schimba o vorbă de duh cu intelighenţia scriitoricească. Recent, cei doi s-au întâlnit la un ultim şpriţ de vară, prilej de a mai conversa relaxat ultimele noutăţi din lumea milionarilor.
Adrian Butucă: Dane, îmi place la restaurantul tău, dar chelnerul întârzie cam mult cu friptura aia. Păi, sincer să fiu, eu am făcut primul milion mai repede decât învârte bucătarul tău şniţelul în tigaie.
Dan Fiterman: Adriane, aici e treabă de fineţe. Crede-mă, nu e ca şi cum ar ciopli un scaun la Moldomobila. După cum bine ştii, afacerile mele în domeniul farmaceutic m-au transformat într-un maniac al gramajelor şi curăţeniei, aşa că am angajat ca bucătar un fost laborant de la aspirinele Bayer.
Nu, zău, ai bucătar neamţ la un restaurant cu specific american?
E foarte bun tipul. Ai comandat 150 de grame de cordon bleu, 150 de grame îţi prepară. Mă crezi că nici măcar eu nu pot lua mai mult de o friptură pe zi, decât dacă vin cu reţetă de la medicul de familie?
Mă gândesc dacă să-mi angajez contabil tot un neamţ din ăsta… Dar, mai bine nu, sunt prea vechi în afaceri pentru a mai crede în corectitudine. Merg mai departe aşa. Prefer un faliment sănătos, decât să mă îmbolnăvească un contabil cu principiile sale.
Totuşi, te invidiez pentru editura pe care o păstoreşti. Mai vin şi la mine pe terasă intelectuali, dar mulţi dintre ei îşi pierd spiritul academic după două carafe de vinul casei.
Da, am făcut treabă bună cu Polirom. Pe omul de cultură e greu să-l ţii aproape, dar dacă l-ai prins cu nişte contracte grase de autor, îţi devine credincios. Chiar, nu vrei să-ţi trimit un băiat tradus în cinşpe limbi ca să-ţi scrie nişte chestii deştepte pe meniurile astea?
Dacă ai pe unul la îndemână, chiar te rog. Sincer să fiu, pentru că tot vreau să redecorez, ţi-aş fi propus să vii şi cu nişte mostre de mobilă, dar zău, tare n-aş vrea să fiu în pielea scaunului tău de manager la Moldomobila. Hai, noroc!
