Toamna este un anotimp aşteptat cu nerăbdare de adepţii lui Bachus. Chiar dacă îşi riscă locul de muncă, venind la serviciu sub influenţa băturilor alcoolice, ei nu dau înapoi şi rămân fideli licorii magice servită peste măsură, chiar dacă acest lucru poate fi numit impropriu şi viciu. Astfel şi-au riscat meseria de slujbaş al statului (prost plătit, ce-i drept!) şi câţiva agenţi de poliţie din Iaşi, care au venit la secţie sub influenţa alcoolului şi au rămas fără loc de muncă.
„În ultimele nouă luni ale anului 2011, am fost nevoiţi să destituim din funcţie cinci agenţi de poliţie, în primul rând pentru faptul că erau sub influenţa băturilor alcoolice în timpul exercitării profesiei. În cazul altor poliţişti, destituirea a fost cauzată şi de influenţarea unor dosare penale”, ne-a spus Ioan Scripniciuc, şef al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Iaşi.
La polul opus, 120 de poliţişti s-au remarcat prin diverse acţiuni, munca lor fiind răsplătită doar cu nişte scrisori de mulţumire… şi-atât. Motivul: nu sunt fonduri.
Iată că mai sunt persoane în România care ştiu să mai şi scrie o scrisoare, nu doar să taie din salarii!