Ce părere aveți despre domnul Øystein Hovdkinn? Cum, n-ați auzit de el? Ați auzit sigur, dar nu i-ați reținut numele. E un tip blond, cu ochi albaștri, cu ochelari și barbișon și cu o mutră cioplită cu bărdița, de viking sadea. E ambasadorul Norvegiei în România și a comis o declarație care a devenit virală pe loc: „Puteți hrăni 80 de milioane de oameni, dar importați două treimi din alimente. Este cel mai mare paradox, este o nebunie”. Ce să-i faci? Așa e cu occidentalii ăștia. Au nevoie de ani buni de zile până să ne înțeleagă, dacă reușesc. Cei mai mulți o iau razna înainte să reușească. Totuși, ce se întâmplă cu agricultura noastră? Cândva, primul prim-ministru de după 1989 punea celebrul său „pariu cu agricultura”. După ceva ani, recunoștea că l-a pierdut. De atunci totuși, a trecut un sfert de secol. Unde ne aflăm? E chiar așa cum zice vikingul?

Stăm bine statistic
Dacă e să gândim la rece, nu e chiar așa de greu să ai potențialul de a hrăni 80 de milioane de oameni, dar să mori de foame. Este suficient să nu cultivi terenul pe care îl ai, că păpușoiul nu se seamănă și nu se culege singur. Mda… Probabil că de aici provine și perplexitatea norvegianului. Terenul lăsat pârloagă a reprezentat una din marile noastre probleme în anii ’90 și prima parte a anilor 2000. După ce s-au mai rezolvat problemele de fond funciar și, mai ales, după ce am intrat în Uniunea Europeană, lucrurile s-au mai schimbat. Conform Eurostat, România și-a lăsat doar 2% din suprafața agricolă neutilizată, unul din cele mai mici procente din UE. Pe primul loc este Ciprul, cu 21%, urmat de Grecia, cu 19%. Nu vă gândiți că aceste două țări sunt mai mult piatră goală, că noi ne-am referit la suprafața agricolă. Că așa, de stâncă goală sunt plini și Carpații noștri, nu numai Rodopii și Pindii grecești. În Finlanda, 16% din suprafața agricolă nu e folosită. În Portugalia, 12%. De fapt, sunt și țări care își plătesc fermierii să nu-și cultive terenul, pentru a evita supraproducția și scăderea prețurilor, care ar duce la faliment mulți fermieri. Și cam de aici și blocajul mental al bietului norvegian. Cum să priceapă, săracul?

Pe locul 5 în UE
O să încercăm să găsim împreună cu dumneavoastră o explicație logică, dar hai deocamdată să completăm tabloul. În general, europeanul mediu beneficiază de 0,35 ha de teren cultivat. De pe ăștia 3.500 mp provin pâinea, cartofii pai, uleiul pentru prăjirea acestora etc. Bananele vin din Ecuador, iar ananasul, din Cuba. În România, avem 0,64 ha de teren cultivat pe cap de locuitor, cifră care ne plasează pe locul 5 în Europa. Ne depășesc țări precum Polonia sau Marea Britanie, dar alea-s mai mult câmpie, așa că e normal să aibă și raporturi între suprafața cultivată și populație mai mari. De fapt, 36% din teritorul României este reprezentat de culturi agricole, ceea ce ne plasează pe locul 3 în UE. Doar Danemarca, cu 49% și Ungaria, cu 47% ce ne depășesc la acest capitol. Cei 36% ai noștri sunt mult peste media europeană. Doar un sfert din teritoriul UE este cultivat.

Pășuni ecologice
Nici în privința pajiștilor nu stăm rău. Un sfert din terenul agricol este reprezentat de pășuni. Locul 8 în UE, peste medie. Mă rog, mult sub Irlanda, cu 67%, dar țara aia este plată ca o clătită, așa că nu are ce să ne mire. În cea mai mare parte, cele 5 milioane de hectare de pajiști ale noastre sunt, așa cum e moda acum, „ecologice”. Adică lăsate în plata Domnului, că are grijă El de însămânțare, iar Sf. Ilie, de ploaie. Doar că normele europene impun ca ecologia să fie demonstrată cu acte, ceea ce nu prea se întâmplă la noi. Dacă doar un milion din cele 5 milioane de hectare de pășuni ar fi certificate ecologic, cifra ne-ar situa pe locul 3 în Europa, depășiți doar de Spania, care are 1,8 mil. ha de pășuni ecologice și Italia, cu 1,4 mil. ha.

Oi și capre, 11 milioane
A, era să uităm de zootehnie. Hai să ne uităm pe scurt și peste câteva cifre din acest domeniu. Știm cu toții că unul dintre argumentele ungurilor că ei au fost primii în Ardeal e că nu prea ne-au găsit pe-acolo, dacă-i tăiem de pe listă pe Gelu, Glad și Menumorut. Logic, pe undeva, că ungurii erau și au rămas un popor de câmpie, iar noi eram cățărați prin Munții Apuseni cu oile și caprele noastre. Dintr-astea, avem aproape 11 milioane, mai multe decât cai, vaci și porci la un loc, chiar dacă mai degrabă tăiem porcul de Crăciun decât mielul de Paști. Cifra asta ne poziționează pe locul 4 în UE, după Marea Britanie, care are 23 milioane de ovine și caprine, Spania, cu 18,68 milioane și Grecia, cu 13,53 milioane. Nu ne miră cifrele astea, și nici ordinea. În Anglia a început marea Revoluție Industrială, cu creșterea intensivă a oilor pentru lâna din care se făcea postav, exportat în toată lumea. Spaniolii și grecii, săracii, la ce pășuni uscate și sărăcăcioase au, e mai greu să crească pe lângă casă altceva decât capre, animale foarte puțin pretențioase când e vorba de mâncare.

Loc onorabil
La porcine, suntem pe locul 9 în UE, cu 5 milioane de capete, primii fiind nemții, care cresc 28,3 milioane de frați de-ai lui Ghiță. E drept, că ciolanul afumat pe varză acră, mâncarea tradițională a Germaniei, e pe bază de carne de porc și nici cârnații de Thuringia nu știm să se facă din carne de pui. Tot drept este că, dacă n-am fi lichidat imediat după 1990 fostele combinate de creștere și industrializare a porcilor de la Tomești, Timișoara etc., cifrele noastre ar fi fost altele. Dar asta e altă poveste, iar locul 9 e totuși onorabil. După cum tot onorabil este și locul pe care îl ocupăm în statistici în privința furnizorilor de materie primă pentru pantofi și sandale. România deține 2,06 milioane de capete. Pe primul loc e Franța, cu 19,2 milioane de bovine.

Sistem extensiv
Această ultimă cifră este semnificativă pentru ce vom discuta în continuare. România este a șaptea țară în Europa în termeni de dimensiuni și populație. Chiar dacă să te afli în Top 10 e bine în principiu, cam orice poziție sub a șaptea arată o problemă. Bovinele, de exemplu. Avem de aproape zece ori mai puține decât Franța, ceea ce nu este în regulă. În fapt, avem 15,4 capete de bovine la suta de hectare. În Europa, doar Bulgaria are mai puține, dar nu cu mult. Cifre asemănătoare pot fi amintite și în privința porcinelor sau ovinelor. Altfel spus, noi creștem animalele extensiv, în timp ce Europa de vest aplică sistemul intensiv. Cele 2 milioane de vaci ale noastre se adună în majoritate din gospodăriile populației. Porcii, la fel. Într-un sat, câțiva gospodari au vacă, trimisă zilnic la pășune și întorcându-se alene pe uliță la apusul soarelui. La fel și în privința porcilor. Abatoarele noastre funcționează în bună parte pe seama grăsunilor aduși legați în căruță de țăranii de prin satele vecine. Avem cifre absolut spectaculoase când e vorba de cadrul natural și de calitatea pământului, dar absolut jalnice când e vorba de utilizarea acestui pământ în mod optim. Ne folosim darurile naturii mult sub potențial.

Lideri slabi
Știți bancul ăla, cu Sf. Petru și Dumnezeu, care împart darurile naturii către diversele popoare? La un moment dat, când se ajunge la români, Sf. Petru spune: „Doamne, dar nu e corect. Ăstora le-ai dat și pășuni, și cernoziom, și aur, și petrol și de toate cele. Prea mult”. „Stai să vezi ce conducători o să le dau”, îi răspunde Cel de Sus. Și, între-adevăr, avea dreptate. Ne-a echilibrat natura cu liderii.

Cald și rece
La un moment dat, Adrian Porumboiu spunea că România nu are o agricultură reală, care să asigure consumul intern. Am ajuns, spunea el, să importăm cireșe și din Republica Sud-Africană și fasole din Etiopia. Și chiar nu era departe de adevăr. Ne place să ne mândrim cu ideea că am fost cândva grânarul Europei. De fapt, e un basm. N-am fost niciodată așa ceva și nici n-am fi putut fi. România este mult prea mică pentru un rol atât de mare. La urma urmei, exportăm mai multe cereale acum decât atunci când cică eram grânar. Mai nou, am întors foaia și ne autoflagelăm, lamentându-ne că importăm două treimi din ce mâncăm. Parțial este corect, dar trebuie să facem câteva precizări. Importăm foarte mult, într-adevăr, în jurul valorii de 5 miliarde de euro anual. În primele două luni ale acestui an am importat mâncare de 800 de milioane de euro. Trebuie însă spus și că exportăm, mai mult decât cumpărăm din afară. În 2014, am exportat de 5,4 miliarde euro, având astfel un excedent de vreo jumătate de miliard. În primele două luni ale acestui an, excedentul a fost de 29 milioane euro.

E puțin la export
Partea proastă însă e… două. În primul rând, excedentul este foarte mic. E penibil ca o țară cu potențialul nostru agricol să aibă un profit de doar 500 milioane din acest domeniu. Adică de doar 10% din volumul balanței comerciale. În al doilea rând, structura comerțului exterior agricol este îngrijorătoare. Exportul nostru este format în special din materii prime, din marfă brută, iar importul, din produse finite. Altfel spus, exportăm cereale din plin, orz, rapiță, floarea soarelui, oi și capre vii. A, și țigări. De importat, mai ales carne de porc, cicolată, zahăr, brânzeturi, smântână și cafea. A, știați că cea mai mare parte a ciocolatei pe care o consumați provine din Bulgaria? Doar ambalajul e pe românește.

Industrie la pământ
Exportul de materie primă și importul de produse finite arată un singur lucru: acela că avem o industrie alimentară slabă, incapabilă să prelucreze ceea ce producem. Dacă ne gândim doar la Iași, putem enumera fără a ne gândi prea mult fabrica de zahăr de la Pașcani, cea de ulei sau chiar cea de Coca-Cola, care au fost desființate sau mutate. Iar industria alimentară este slab dezvoltată pentru că ce a fost înainte de 1989 s-a distrus în bună parte, iar pentru producția noastră nu prea merită să faci fabrici aici. Fermierul român produce scump. Și nu pentru că vrea el să fie șmecher cu BMW și să se îmbogățească rapid. Doar că subvențiile pentru agricultură în România au fost anul trecut de doar 157 de euro la hectar, față de o medie europeană de 270 euro/ha. Malta plătește 600 euro/ha, după ce, în 2013, a plătit chiar 1.526 euro/ha, Olanda – 459 euro/ha, Grecia – 418 euro, Italia  394, Franța – 291, Polonia – 212 ș.am.d.

Fraierii Europei
Să ne înțelegem: nu este vorba de bani storși cu greu din bugetul nostru, ci bani dați de Uniunea Europeană. De ce așa puțin pentru fermierii noștri? De proști ce-au fost cei ce ne conduc. UE dă bani pentru agricultură în funcție de mai multe criterii, printre care suprafața agricolă, producția și… tupeul. Când a fost să aderăm, noi am negociat în genunchi și am fost fericiți cu prima cifră care ne-a fost propusă. Iar ca prostia să meargă până la capăt, am negociat pentru 7 milioane de hectare de teren agricol, că de, am zis că terenul care era pârloagă în 2005 va rămâne în veci așa. Ei bine, acum avem 9 milioane de hectare, dar banii sunt tot ăia. Așa că fiecărui fermier i se aplică o cotă de reducere de 11%. Nici 157 de euro nu primește, ci doar 140. Și nici măcar banii ăștia nu au fost plătiți până acum anul ăsta. Polonia i-a dat pe toți către fermieri de prin februarie, cerându-și scuze de la ei pentru întârziere. La noi, încă discută Ministerul Finanțelor și cel al Agriculturii, cum și prin ce conturi să se facă plățile. Cum oare să mai producă ieftin fermierii noștri?