Din când în când, mai auzi pe ici, pe colo că suntem o țară eminamente agricolă. Sau că am fost grânarul Europei. Între noi fie vorba, prima afirmație mai e cum mai e, dar a doua intră în categoria ”am fi vrut noi”. Că până și în cei mai ”agricoli” ani dinainte de primul război mondial, România exporta cam 1,5 – 2 milioane de tone de grâu, adică mai nimic. Totuși, ambele idei zic ele ceva. Cele mai sigure afaceri din țara asta sunt cele bazate pe agricultură. Pământ avem tot înainte, iar ăsta e materia primă. Într-un județ ca Iașul, materia asta primă intră chiar în categoria prima-ntâi. Doar județele din lunca Dunării ce au cernoziom mai mult și mai bun ca al nostru. Partea proastă e că nu prea știm să-l folosim ca să avem cu ce schimba căruța cu tractorul, iar sumanul cu un costum Armani. Iar variante există.

Cooperativa munca în zadar
Din toată suprafața județului, două treimi înseamnă teren agricol. Restul înseamnă orașe, râuri, străzi și altele asemenea. 250.000 ha înseamnă teren arabil. Încă aproximativ 100.000 ha sunt pășuni, vii, livezi. Partea proastă este că la astea 350.000 ha agricole avem mai bine de 180.000 de proprietari. Adică, în medie, 2 ha pe cap de fermier. Adică de familie. A doua parte proastă este că țăranii noștri sunt obișnuiți să aibă de toate pe tarla: păpușoi pentru păsări și porc, vie pentru vin, pruni pentru țuică, floarea-soarelui pentru ulei, cartofi, roșii și legume de tot soiul pentru mâncare. Adică fermă de subzistență. Un fel de cooperativa munca în zadar, că în fiecare an o iei de la capăt doar ca să îți duci zilele. Iar constant stai cu morcovul dacă plouă sau dacă nu plouă. Dacă dă un puiuț de ger în aprilie, adio țuică. Dacă plouă în aprilie, e bine pentru cartofi. Dacă plouă prea mult, putrezesc în pământ. Dacă plouă în mai, se face mălai. Dacă nu, nu. Dacă plouă în august, se mănează roșiile. Dacă plouă și în septembrie, adio vin. E drept, de regulă nu prea plouă. În medie, 500 – 550 mm anual, adică semi-secetă permanentă. În 2000, au fost ploi de 355 mm. Adică spărgeai bolovanii cu toporul ca să poți pune cartofi. Iar nicio societate de asigurări nu încheie contract cu un fermier pe linie de secetă. Nu de alta, dar seceta la noi nu este considerată un risc, ci o certitudine. Ca să n-o lungim, într-o gospodărie clasică, dacă plouă, jumătate din culturi merg, cealaltă jumate putrezește. Dacă nu plouă, se duc naibii toate. Cum să te îmbogățești?

Calcule simple
Păi, sunt două variante. Dacă ai teren mult, adică măcar vreo 50 ha, pui grâu sau păpușoi dintr-un cap în celălalt și te rogi să plouă sau investești în irigații. Diferența de profit mediu între varianta de recoltă rezonabilă fără irigații și varianta de recoltă cu irigații este cam de la 1 la 5. Ca să pui un hectar de grâu sau porumb, lucrările și sămânța te costă vreo 3.500 de lei. La o producție medie de grâu de 3.500 kg/ha, cu ploi normale și fără multe îngrijiri, ieși pe zero. Dacă iei în calcul subvențiile la suprafață și subvenționarea motorinei, ieși cu un profit de vreo 630 lei pe hectar. Cu ceva îngrijiri suplimentare, adică la o producție de 5.000 kg de grâu la hectar, profitul trece de 2.000 lei hectarul, adică 100.000 lei toată suprafața de 50 ha. Mai puneți cam jumătate din sumă pentru porumb, care este mai rentabil. Cam la fel cu floarea-soarelui.

Ce e mai rentabil
A doua variantă este să te axezi pe o cultură la modă. Sau una garantată pe termen lung. Dar una singură. Monocultura este obligatorie dacă vrei să înțelegi ceva din banii pe care îi câștigi. Dacă pui de toate, îți iese câte ceva din toate și nu te îmbogățești în veci. Cele 2 ha cât este gospodăria medie la noi pot fi lucrate de o familie, deci cheltuieli cu forța de muncă nu există. Ce poți planta? Păi, destule. Iar unele culturi mai ”ușchite” chiar merg bine la noi. Prin județ sunt fermieri care s-au orientat spre dintr-astea. De exemplu, cătina. Se vinde garantat la export și a început să apară și prin piețele și supermarketurile noastre. Costă. Cam 3.000 de euro înființarea culturii, iar trei ani trebuie să aștepți să crească. Dar investești o dată și culegi 25 de ani. Cătina rezistă și la secetă, dar nu se plânge dacă este irigată. Prețul de vânzare trece de 1,5 euro/kg și poate ajunge și la 2 euro. La 20 de tone pe hectar, profitul ajunge și la 10.000 euro, chiar dacă bagi bani în irigații. Coacăzele negre seamănă și la chip, și la profit. Costuri – 4.500 euro pe hectar, producție 10 tone. Egal profit de 10.000 euro la hectar. Lavanda. Nu râdeți, că se cultivă voios și se vinde bine. Investiția în butași se duce la 8.000 de euro pe hectar, dar este tot o cultură pe termen lung. Se vinde la magazine naturiste, la fabrici de medicamente sau de cosmetice. Și se vinde bine. Profit, 8.000 euro pe hectar. Căpșunile produc 40 – 50 tone la hectar și se vând ușor. Costă vreo 10.000 de euro înființarea culturii. Muncești în draci, că e cultură grea. Nu v-o recomandăm că, dacă nu-ți vinzi marfa cu măcar 5 lei kilogramul, rămâi în gaură. Se poate câștiga însă bine și din chestii clasice. Livada. Cam 5.000 euro investiția și oleacă de răbdare vreo 4 – 5 ani, până leagă rod. Pe urmă, în funcție de fruct, producție de 10 – 20 tone la hectar. Alegeți fructul și faceți calculele. Pentru solarii, trebuie să fii lipovean, dar te scoți cu ele. Te ajung cheltuielile la vreo 50.000 de euro pe hectarul de solar, dar la o producție de 100 – 200 tone de legume anual, parcă merită. Iar, alegeți leguma și calculați.

O singură cultură
În concluzie: dacă ai bani de investit, poți pune orice și ai profit garantat. N-am prea găsit culturi care să nu fie rentabile dacă se respectă condițiile fiecăreia. Dacă n-ai bani, încerci cu un proiect european sau pleci de jos. Dar cu o singură cultură. Una, nu mozaic.