Ai mașină Volkswagen? Ce te așteaptă săptămânile viitoare

În câteva săptămâni, mașinile produse de Volkswagen cu motorizări de peste 1.600 cmc ar putea fi rechemate la service-uri pentru reverificări. Dacă va fi cazul ca motoarele să fie reconfigurate, costurile ar urma să fie suportate de producător

După izbucnirea scandalului Volkswagen, Comisia Europeană a cerut tuturor celor 28 de state membre să verifice dacă mașinile cu motorizare diesel îndeplinesc standardele de poluare. De la reprezentanții Regiei Autonome Registrul Auto Român (RAR) am aflat cum va decurge verificarea mașinilor și în ce fel vor fi implicați proprietarii mașinilor.

RAR nu a omologat niciun motor pe motorină. „Nu am omologat decât motoare GPL sau pe benzină”, au comentat, pentru EVZ, reprezentanții RAR. De altfel, toate motorizările Volkswagen au omologarea realizată la Berlin, de către instituția omologă RAR. Controalele RAR, asupra motoarelor omologate de instituție, vor dura circa o săptămână, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta la același interval de timp în cazul autorității din Germania, pentru mașinile produse de Volkswagen.

După comunicarea rezultatelor, care ar mai putea dura o săptămână, producătorii în cazul cărora se descoperă dotări neconforme ar putea anunța rechemarea mașinilor în service. Costurile cu reconfigurarea motoarelor ar reveni producătorului.

O altă problemă care se ridică este cine va plăti retroactiv diferența de bani, datorată pentru timbrul de mediu, pentru mașina care se dovedește că are un grad de poluare mai mare decât cel declarat. „Mi se pare anormal ca un cetățean de bună credință, care a dat foarte mulți bani pentru marca respectivă și a achiziționat un astfel de autovehicul, să fie pasibil într- o perioadă următoare să plătească (timbru de mediu – n.r.) pentru un Euro 6, care se poate dovedi că era de fapt un Euro 4 sau Euro 5”, a spus, ieri, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu. Un grup de experți format din reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Mediului vor lua o decizie în legătură cu cine trebuie să efectueze plata.

Sursa: evz

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *