ALEX VELEA, acuzat de furt în America! Artistul a fost la un pas să fie arestat pentru că ar fi încercat să sustragă o maşină

Alex Velea s-a întors în ţară, după ce a fost plecat o perioadă în America, într-un turneu cu echipa sa. Artistul şi-a exprimat dezamăgirea în legătură cu organizarea  concertului din Cleveland, dar un întâmplare şocantă a ieşit la iveală.

Velea a fost dat pe mâna poliţiei şi a fost fost la un pas să fie arestat, după ce organizatorii concertului din Cleveland (13 noiembrie, St. John’s Party Center) au alertat poliţia pentru că artistul împreună cu agentul său şi dansatoarele au sustras automobilul ce i-a adus la sala de evenimente, dând bir cu fugiţii de la sala unde trebuiau să cânte.

În cele din urmă, cheile maşinii au fost recuperate de agenţii de poliţie, la hotelul unde fusese cazat artistul, asta după ce dubiţa de turneu a fost dată în urmărire şi numai intervenţia proprietarului şi organizatorului turneului, care nu a vrut să depună plângere, i-a salvat de probleme.

Am apelat la poliţie deoarece au fugit (Alex Velea şi staff-ul său – n.r.) din parcare cu vanul dlui Branko (Podrumedzic – organizatorul turneului) şi la hotel nu voiau să-i dea acestuia cheile maşinii. Poliţia i-a luat la întrebări, au cerut cheile, este incredibil ce s-a întâmplat. Rog prietenii din România să facă publică această postare, să ştie cum a putut să sfideze o sală de români care aşteptau să înceapă programul. Şi dacă nu au fost minimum 100 de persoane, cât îşi dorea el, asta înseamnă valoarea lui. Noi când organizam spectacole, aveam sala plină”, spunea Ion Belu, coorganizatorul evenimentului din Cleveland.

La rândul lui, contactat telefonic, Mădălin Moşoiu, agentul lui Velea, explică partea lor de adevăr:

“Conflictul nu a avut legătură cu numărul de fani prezenţi, ci a fost o neînţelegere legată de bani. Lucrurile au degenerat şi am luat maşina pentru că ne-am temut că organizatorul va refuza să ne ducă la aeroport a doua zi. Acuzaţia de furt a fost exagerată. Aveam un drum de 6 ore până la aeroport şi nu puteam risca să pierdem avionul”.

Sursa: cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *