Chiar dacă nu a împlinit încă 20 de ani, unul dintre cei mai buni boxeri ieşeni din ultimii ani, Alexandru Marin are o şansă imensă de a ajunge acolo unde mulţi nici nu îndrăznesc să gândească: la Olimpiadă.
Pentru asta, un prim pas pe care trebuie să-l facă pugilistul pregătit de Nicu Brânzei, la CS CFR Iaşi, este să-l învingă pe Răzvan Andreiana, în cadrul galei ”Invincibilii 6”, care va avea loc în sala Rapid, din Bucureşti, pe 9 februarie, în limitele categoriei 56 de kilograme.
În cazul unui succes, Marin va avea marea şansă să lupte la turneul preolimpic de calificare la Jocurile Olimpice de la Londra, de anul acesta.
În cadrul aceleiaşi gale va lupta şi Corina Cârlescu, ieşeanca de la CS Cotnari Scorpions. Eleva lui Mihai Constantin va încrucişa mănuşile cu Plamena Tigularova, din Bulgaria.
“Main-event”-ul galei va fi întâlnirea dintre românul Viorel Simion şi mexicanul Edgar Riovalle, în joc fiind pus titlul WBC International la categoria pană.
Iată programul galei:
Profesionişti
- titlul WBC International (categoria pană, 12 reprize): Viorel Simion – Edgar Riovalle (Mexic)
- categoria grea (6 reprize): Bogdan Dinu – Muhammed Ali (Germania)
- categoria supermijlocie: Ronald Gavril – Andreij Loginovs (Lituania)
- categoria grea (4 reprize): Răzvan Cojanu – Bekim Pagga (Germania)
- feminin – categoria semi-muscă (4 runde): – Corina Cârlescu – Plamena Tigularova (Bulgaria)
Amatori
- categoria 56 kg: Alexandru Marin – Răzvan Andreiana
- feminin – categoria 51 kg: Steluţa Duţă – Mariana Răducanu
- feminin – categoria 75 kg: Luminiţa Turcin – Diana Gherghel