După o vacanţă extenuantă, senatoarea PNL de Iaşi Mihaela Popa a simţit nevoia unei binemeritate recreaţii la malul mării, rezervându-şi un şezlong pe plaja staţiunii Jupiter, acolo unde a fost organizată „Şcoala de vară a femeilor liberale”. Din păcate, multe dintre participante au trebuit să-şi ia adio de la şedinţele de bronzare naturală, prezenţa Alinei Gorghiu eclipsând soarele care-şi făcea veacul prin preajmă. Interesantă e că, deşi tema întrunirii de pe litoral a fost „Femeile liberale în slujba comunităţii”, niciuna dintre cursante nu a încercat să dea măcar cu mopul pe holul hotelului sau să strângă niscaiva PET-uri de pe plajă.
Marius Bodea, la prima ieşire la rampă pe scena Camerei Deputaţilor. Botez în Parlament
Deputaţii ieşeni Marius Bodea (PNL) şi Cosette Chichirău (USR) au semnat prima lor iniţiativă legislativă, făcându-şi astfel debutul în activitatea parlamentară. Munca nu a fost…