* nu e monarhie, dar e o republică de-a dreptul „originală” * România a devenit încă o dată o ţară de râsul curcilor din cauza scandalului legat de desemnarea moştenitorilor la tronul așa-zisei casei regale a… rromilor

Ciobizarea României a atins cote nebănuite, dragi bârfitori amatori de parastasuri şi înmormântări televizate. Toată suflarea românească, dar mai ales cea rromanes, a stat cu ochii lipiţi de sticla televizoarelor pentru a urmări, atenţie!, cea mai mare înmormântare care s-a văzut vreodată pe aceste plaiuri. Va fi o înmormântare cum nu s-a mai văzut în România! Vor veni zeci de mii de simpatizanţi, într-o desfăşurare de forţe cum nu s-a mai întâmplat de la trecerea la cele veşnice a lui Michael Jackson! Cel puţin asta ne promiteau magraonii cu nume şi titulaturi care mai de care mai exotice şi mai pompoase, învăţaţi, aşa cum scrie la sfânta manea, că „valoarea mea, valoarea mea, nu o are nimenea”.

În realitate, înmormântarea lui Florin Cioabă, aşa-numitului rege internaţional al rromilor, nu ne-a dat pe spate, între noi fie vorba. Nu tu coroane de trandafiri înalte de zece metri, aşa cum am văzut noi că se poartă la nunţile împărăteşti, nu tu coloane de zeci de kilometri de limuzine blindate, de mulţimi adunate să-şi plângă idolul, osul regesc…

Mulţi anunţaţi, puţini veniţi…

Iertată să ne fie asemănarea, dar nouă, unii, care i-am văzut duşi la groapă pe Cernenko al ruşilor, pe Brejnev şi, mai nou, pe Kim Ir Sen, înmormântarea lui Florin Cioabă a fost una cât se poate de normală. Cu familie, ce-i drept, mare, cu niscaiva maşini de fiţe şi cu nişte coroane normale depuse de Băse, Iohannis, Vadim şi EBA, ca la orice înhumare creştinească. Grupuri de pirande îmbrăcate în straie colorate, combinate armonios cu pantofii cu platformă, aşa cum vezi la piţipoancele de pe Lipscani. Nu au lipsit defilările de batice şi salbe de cocoşei, asortate, la fel de potrivit, cu telefoanele de ultimă generaţie şi maieurile mulate cu imprimeuri de firmă. Cât despre zecile de mii de oameni anunţate, să fim serioşi! Să tot fi fost un alai de câteva sute, plus gurile cască de români adunaţi care pe la balcoane, care pe trotuare, ca să vadă şi ei cum se duce un rege la groapă, dacă ei nu au unul.

Unde mai pui că programul manifestărilor funerare, anunţate cu mare tam-tam, au cam fost date peste cap. Iar asta nu de organizatorii de imbălsămări şi înmormântări, că ăştia şi-au făcut şi ei treaba, atât cât au putut. Marele spectacol promis a fost înlocuit însă de o negociere – ne scuzaţi – de-a dreptul ţigănească, pe sceptrul, tronul şi averea defunctului Cioabă, pe care s-au bătut cei doi fii ai acestuia: Dorin, cel mai mare dintre ei, şi Daniel, mezinul. În cele din urmă, după o noapte întreagă de ceartă şi, din câte am înţeles noi, intimidări cu muşchi, săbii şi tatuaje, câştig de cauză a avut fratele cel mic, Daniel, care a fost încoronat ca rege al rromilor din România, punând astfel mâna pe averea defunctului Cioabă, pe sceptrul şi coroana de două kile de aur de 24 de karate, croită atunci, pe loc, de rromii aurari.

Titluri fără număr, fără număr…

Iar pentru ca fratele Dorinel să nu rămână cu buza umflată, i-a fost acordat şi lui titlul de rege internaţional şi universal al rromilor, cu o coroană, ce-i drept, mai mică decât a lui frate-său. „Trăiască regii!”, a strigat mama Cioabă la momentul deliberării clanurilor de rromi, trăgând linie peste un capitol regal şi deschizând un altul. Iar dacă mai adăugăm la asta şi protestele rromilor de prin ţară, care nu-i recunosc drept regi pe fraţii Cioabă, atunci vă daţi seama de ce englezii şi alte monarhii de prin Europa au motive întemeiate să ne ia în râs atunci când le mai zicem că vrem să fim egali cu ei şi să împărtăşim aceleaşi valori, aceleaşi femei şi, nu-i așa, aceleaşi ajutoare sociale…

Marea Ţiganiadă