Amazoanele s-au reîntâlnit cu Moroşanu!

După o primă întâlnire care s-a lăsat cu o bătălie epică şi cu vărsare de sânge din partea marelui luptător de K1, Cătălin Moroşanu, amazoanele de la „First Models” s-au decis să-l susţină pe cel supranumit „Moartea din Carpaţi“, înaintea dificilului meci pe care îl va avea în faţa lui Stefan Leko, dar şi pe fratele său de cruce, Sebastian Ciobanu.

Întâlnirea a avut loc la prietenii noştri de la „B Societaty“, amazoanele venind cu ceva timp, pentru a se aranja, machia şi… bârfi! Normal că „Bârfa” a intermediat această frumoasă revedere.

Second contact

În tot acest timp, fetele care nu au participat la shooting-ul de data trecută, mai precis Luciana, Tatiana, Mirela şi Paula aşteptau nerăbdătoare întâlnirea cu luptătorul.

Cu o precizie de ceas elveţian, Cătălin a ajuns cu zece minute înainte de conferinţa de presă prilejuită de gala de K1 de la Constanţa.

Momentul reîntâlnirii a fost unul apoteotic, Cătălin abordându-le pe fete cu: „Ce fac Amazoaneleeeeeeeeee?”

Acestea s-au înseninat imediat la faţă în clipa în care l-au auzit pe Cătălin şi i-au răspuns că, din spirit de fair-play, li s-a părut normal să vină să-l susţină înaintea meciului cu Leko.

Sexy şi dure

Îmbrăcate sexy şi cu formele bine conturate, amazoanele din Iaşi au atras atenţia încă din primul moment în care au intrat în sala de conferinţe pregătită ad-hoc. Fetele s-au aşezat în jurul lui Cătălin pentru a se asigura că nimeni nu atentează la siguranţa lui.

Odată finalizată conferinţa de presă, a avut loc o mică şedinţă foto, în care vedetele principale au fost amazoanele, Cătălin Moroşanu şi Sebi Ciobanu.

În final cu toţii au stat la un pahar de vorbă, plănuind ca, pe viitor, să se organizeze mai des astfel de întâlniri. Poate chiar şi la piscină, la o bătaie cu apă! Sau în nori, ce spuneţi?



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *