Senatorul ieşean Ionel Agrigoroaei ia cu asalt Librexul, anunţând pe Facebook că-şi va lansa vineri, 14 martie, cartea „Iar adevărul ne va face liberi”. Omul s-a învârtit şi de-o distincţie literară, un aşa numit Premiu de Carte a Anului 2013, oferit de un institut obscur, în parteneriat cu, atenţie, Ambasada Statului Qatar la Bucureşti. La Iaşi, cartea lui Agrigoroaei va fi prezentată de însuşi ambasadorul bogatului stat arab, Saad Mohamed Saad Al-Kobaisi. Cum l-o fi convins Agrigoroarei pe ambasador să facă pe criticul literar, nu ştim, dar sperăm că nu i-o fi spus că nămolul de la Purcica e dovada că Iaşul stă pe vreun imens zăcământ de petrol. O sursă a Bârfa de Iaşi a povestit că, în finalul întrevederii cu ambasadorul din Qatar, Agrigoroaei ar fi dat următoarea replică uluitoare: „Domnule ambasador, mi-a plăcut prezentarea pe care aţi făcut-o, dar, totuşi, nu e vorba de “O mie şi una de nopţi”, iar eu nu sunt Şeherezada, oricât de mult i-aş duce cu vrăjeala pe alegătorii mei”.
Dan Teodorescu care este Dan Teodorescu. Enciclopedicul Dan Teodorescu
Jurnalistul sportiv Dan Teodorescu îşi promovează producţiile literare într-un stil plasat lejer în sfera penibilului. Într-o postare aparent inofensivă, legată de o manifestare culturală dedicată…