Amiralul Tompea a prins vânt din (P)UPA

* Inflaţie de VIP-uri , generali şi analişti la Universitatea „Petre Andrei”

Simpaticul rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, Doru Tompea, supranumit „mogulul presei de Bahlui”, datorită faptului că adăposteşte sub acoperământul instituţiei învăţământ privat o puzderie de foşti şi actuali ziarişti ieşeni, s-a întrecut pe sine. După invitaţii oferite legendarelor trupe rock autohtone, Phoenix şi Iris, care au concertat nu demult în Capitala Moldovei, UPA lui Tompea  s-a apucat mai nou de prelegeri şi de conferinţe. În acest sens, în cursul acestei săptamâni, Doru a invitat la UPA generali, foşti miniştri, dar şi un ambasador arab. Organizate sub egida „anului jubiliar Petre Andrei: 20 de ani de la înfiinţarea universităţii private”,  conferinţele cu pricina au beneficiat de aportul a doi cunoscuţi generali în rezervă, Cornel Codiţă şi Mircea Teodor Mureşan, unul mai controversat decât altul. Dacă despre generalul de brigadă, sociologul, analistul militar şi comentatorul politic Codiţă se pot spune lucruri bune şi foarte bune, deşi la un moment dat şi-a cam dat cu stângu-n dreptul „jucând la două capete în politică” (n.r. –  a fost simpatizant de-al lui Nea Ilici Iliescu şi, apoi, al lui Theo Stolojan pe când acesta din urmă era în fruntea PNL-ului).

Mureşan şi loviluţia de la Biblioteca Centrală

Despre fostul general de armată cu 4 stele, Mircea Mureşan se cunosc lucruri destul de grave.  În perioada Revoluţiei din Decembrie 1989, Mureşan, pe atunci căpitan, ar fi comandat regimentul de tancuri din Pantelimon, aflat pe poziţii de luptă în Piaţa Palatului. Acesta a fost acuzat atunci de presă că ar fi distrus Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, ordonând tragerea de proiectile în direcţia instituşiei, în schimbul de focuri cu aşa-zişii terorişti. Atunci, peste 500.000 de cărţi rare şi manuscrise unicat au fost mistuite complet de flăcari. Generalul Mureşan a susţinut însă mereu că este nevinovat, dar a refuzat să spună explicit care a fost rolul său concret în Revoluţie, declarând numai că: “Eu am ieşit unde am primit ordin. Întrebaţi-l pe generalul Voinea, că el cercetează. Dacă distrugeam biblioteca cu tancurile, credeţi că mai eram aici, unde sunt acum?” Ulterior, lui Mureşan i-a fost conferit titlul de „Luptător pentru victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989”, pentru „spiritul de sacrificiu manifestat în lupta pentru victoria Revoluţiei”, prin brevete semnate atât de fostul preşedinte Iliescu, cât şi de predecesorul său, Emil Constantinescu. În prezent, controversatul general este prof. univ. dr. la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

Cine mai vine la UPA?

În ultimul timp, UPA din Iaşi, a atras, ca un magnet, şi alte VIP-uri, printre aceştia numărându-se vicepreşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, ambasadorul Palestinei, Ahmad Aqel, şi, nu în ultimul rând, academicianul Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii. În urma unor discutii, Paleologu a acceptat invitaţia rectorului Doru Tompea de a deveni profesor asociat la UPA din Iaşi.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *