Cândva, erau adevărați cavaleri ai Apocalipsei. Ridicau mâna și 5.000 de oameni ieșeau în stradă ca unul. Coborau mâna, iar mulțimea se izbea cu piepturile în scuturile jandarmilor, dându-i peste cap. Timp de zece ani, prefecții tremurau ca varga în birou când le auzeau glasul la portavoce și se gândeau dacă vor avea posibilitatea să o șteargă discret, precum Ghițulica, în cazul în care lucrurile o luau razna. O piatră de caldarâm aruncată prin geam în biroul prefectului era cea mai blândă fază pe care o puteau face. Erau liderii de sindicate ieșene. Erau puternici și păreau eterni. Eterni au rămas, dar de puterea lor s-a ales praful. După 20 de ani de sindicalism, mai sunt doar o umbră a ce au fost odinioară. Forța sindicatelor s-a topit ca untul într-o tigaie încinsă odată cu moartea sau privatizarea marilor fabrici și combinate de stat. Cine să mai iasă în stradă? Cei 700 de oameni câți au mai rămas în fostul CUG, din 14.000 câți erau? Cei 200 de la fosta Metalurgica, unde lucrau 4.000? Paznicul a ceea ce a mai rămas din fosta Nicolina? La Terom lucrau 2.700 de oameni. Nici clădirea nu mai există, măcar. Vechii lideri de sindicat păstoresc acum o armată de umbre. Mai sunt chemați la ședințele Comisiei de Dialog Social doar pentru că sunt pe lista din convocator de 20 de ani. Scrâșnesc uneori din dinți că sunt chemați degeaba, dar tot vin. E tot ce le-a rămas din gloria de odinioară.

Cei trei care au speriat estul
Cândva, Alexandrescu, Albu și Pascal erau cei trei mari cavaleri ai apocalipsei sindicale de pe malurile Bahluiului. Doru Alexandrescu era șeful BNS Iași. Era unul din cele mai tari sindicate din Iași, iar Alexandrescu avea glasul cel mai puternic. Mai că nici nu-i trebuia portavoce. În spatele lui erau aliniați 12.000 de oameni. Nicolina, Electrica, Romtelecom, Poșta, o bucată din CFR, muncitori în construcții, confecționere, funcționari publici. Ioan Pascal, șeful CNSLR Frăția avea o cifră legendară aproape, de 30.000 de membri. Moldova Tricotaje, Peco, Taxicom, CET, Pangran, Moldomobila, Iasitex, învățământ preuniversitar, sănătate, transport public. Ioan Albu conducea o armată de 11.000 de soldați disciplinați, înregimentați sub drapelul Cartel Alfa. Remar Pașcani, Antibiotice, Terom, Primărie, UMF, UTI. Când cei trei se enervau, era jale.

Mărire şi decădere
Taxicom și Peco au intrat în grevă în 1994. Și au stat o lună și jumătate. Cine a avut un tun de dat prin trafic de benzină, atunci l-a dat. Pompele nu funcționau și nu au funcționat până când sindicaliștii nu au obținut un spor de leafă. Alexandrescu a fost și mai eficient. A fost suficient să amenințe cu greva și să oprească lucrul timp de două ore la Nicolina, în 1994, ca să câștige. Sub conducerea lui Săhleanu, sindicaliștii de la Tepro făceau la sfârșitul anilor ’90 cărare bătută la Prefectură și aduceau la Iași miniștri care se dădeau peste cap ca mămăliga să nu explodeze. Poate cel mai cunoscut miting a fost cel complet spontan, provocat de uciderea lui Săhleanu. Nu doar din Tepro, ci din toată metalurgia ieșeană au curs râuri de oameni până pe Anastasie Panu. Nu-i chemase nimeni, dar nimeni nu mai putea sta la muncă. A fost poate momentul de vârf. A urmat treptat căderea. Și o agonie prelungită și astăzi. Când mai este de făcut un miting, el se face de regulă la București. De la Iași, pleacă vreo două autobuze și cam atât. În plină criză a salariilor tăiate în timpul guvernării Boc, de la Iași abia au putut fi mobilizați 700 de oameni, în 2010. Recent, foștii angajați ai CET au cerut autorizație pentru o lună de proteste. Au fost doar niște pichete anemice în fața Prefecturii. Maxim 50, minim vreo 10 oameni. Nici măcar nu mai scandau. Mai mult stăteau de vorbă între ei. Erau acolo nu pentru că mai sperau ceva, ci doar pentru că se obișnuiseră cu ideea. Ce mai fac atunci liderii de sindicat ieșeni? Pentru cine mai luptă? Păi, cam pentru nimeni. Trăiesc din amintiri. Și nici măcar nu le-a ieșit ceva din 20 de ani de sindicalism.

56 lei/lună din CA la CJAS
Cel mai cunoscut sindicalist ieșean este de departe Doru Alexandrescu (foto), șef peste rămășițele filialei ieșene a organizației pompos denumite ”Blocul Național Sindical”. Frate al efemerului primar al Iașului al cărui nume îl poartă stadionul din Copou. Fost angajat la Nicolina, Doru este și cel care a stins lumina definitiv acolo. De 20 de ani conduce BNS Iași. Afară de asta, este ”șomer neindemnizabil” cu acte în regulă. Îi mai poți vedea uneori tenul bronzat și barba albă inconfundabilă în vreo crâșmă de cartier unde bea cea mai ieftină bere din frigiderul pe care scrie Coca-Cola. Mai dă declarații la radio din când în când. Lungi și îmbârligate, de lucrează pe urmă băieții la montaj de le sar capacele să scoată doar câteva fraze relevante. Doar vocea sonoră i-a mai rămas. Și un Mercedes 220 din 1979, care nu mai funcționează nici el nu mai știe de când. Și o cutie de chibrituri numită apartament, de 40 mp, cu două camere, pe Splai Bahlui. Genul de cutiuță cum au mulți. Funcția în sindicat este onorifică. Adică prestează pe gratis. Ce bani mai sunt în BNS, se învârt la alte mese, la București. La Iași, Alexandrescu nu mai are sindicaliști. Până și banii de bere este greu de spus de unde îi ia. Este membru în Consiliul de Administrație al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, unde a lucrat nevastă-sa. Pe vremuri, se câștiga binișor din asta. O cincime din leafa șefului instituției, pentru o ședință când și când. Prin 2009, se câștiga din treaba asta cam două lefuri minime pe economie, adică vreo 1.400 lei lunar. Dublu față de cât se putea câștiga de la sindicat, pe când mai avea ceva membri. De la Boc încoace, din CA la CJAS ies doar 56 de lei pe lună, adică nimic. Este membru în comitetul asociației de locatari. 120 de lei lunar. Nevasta a ieșit la pensie. 500 de lei pe lună. Pot trăi doi oameni, la bloc, din 676 de lei lunar? Femeia plecase la un moment dat în Italia, pentru a mai câștiga un ban, cât era ea de nevastă de lider sindical. În 1998, se vorbea de o unificare a mișcării sindicale, începutul urmând să fie făcut de BNS și CNSLR Frăția. Doru Alexandrescu a fost unul dintre cei care s-au opus categoric ideii, invocând riscul unor mișmașuri cu patrimoniul sindicatului. Acum visează la o unificare, de care se discută din nou de vreo trei ani.

Luptă fără noroc
Doar că situația lui Doru Alexandrescu este aceeași cu a tuturor celorlalți lideri ai vechilor sindicate din industrie. Chiar dacă BNS s-ar uni cu CNSLR, rezultatul ar fi același. Industrie de stat aproape că nu mai există, iar la Iași este zero. În privat, nimeni nu-și riscă pâinea pentru greve. Ați auzit de vreun sindicat la Delphi, chit că are 2.000 de angajați? Ioan Pascal, șeful CNSLR Iași s-ar uni cu Alexandrescu și mâine, dacă ar ieși ceva. Și el e șef de sindicat de-o viață. Cu doi ani mai vechi în funcție decât Alexandrescu. Sunt și prieteni, dar ce folos? Pascal stă oleacă mai bine decât Alexandrescu, dar nu mult. Are și el un apartament, dar de trei camere, în CUG. Și o casă. Are și el o mașină, o Dacie, dar din 1996 și funcțională. Se descurcă lucrând pământul pe care îl are la țară. A, nu, nu e ditamai moșia. 833 mp la Horpaz, unde își are și casa, și 2.287 mp în satul Băiceni din comuna Cotnari. Cât să-ți scoți gogoșarii și gogonelele toamna.
Cel de-al treilea lider, Ion Albu s-a lăsat de sindicalism și l-a lăsat în loc pe Costică Trifan. De un an, Albu este văduv. Fără copii. Un apartament de două camere, o casă la Țuțora și un automobil reprezintă tot rezultatul personal al luptei sindicale.

La stat e caimacul. În Sănătate şi Educaţie, sindicaliştii o duc ca boierii
Dacă unii se gândesc la unire, alții nu știu cum să se mai spargă în bucățele. Pe undeva, este normal. Te unești ca să pui laolaltă două sărăcii. Divorțezi când nu mai poți de bine și n-ai ce face cu banii. Când sunt prea mulți, parcă-ți vine să pleci cu jumătate de împărăție în traistă. Asta se întâmplă acum în sindicatele de la stat. Învățământul este cel mai bun exemplu. Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar. Alianța Sindicală ”Gh. Asachi”. Sindicatul de Învățământ ”Spiru Haret”, reactivat anul trecut, după o ruptură din USLIP. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Confederația Sindicatelor Democratice din România. Or mai fi. Nu garantăm că am enumerat toate confederațiile formate în învățământul ieșean.

Scandal de la cotizaţii
De ce atâtea cioburi? Păi, plata cotizației a fost multă vreme obligatorie, cu reținere pe fluturașul de salariu. În 2011, când Funeriu a zis că cine vrea să achite cotizația la sindicat, îl privește, dar nu se va mai face reținerea direct din leafă, a ieșit un scandal monstru. Sindicatele din învățământ și-au pierdut un sfert din membri, că oricum plăteau cotizația degeaba. Scandalul nu s-a terminat. Încă se întorc pe-o parte și pe alta chestiunile juridice. Până la urmă, de bani vorbim. Iar la stat leafa se plătește, iar activitatea sindicală nu este reprimată. Toată forța sindicatelor din Iași rezidă acum în organizațiile ”de stat”. Sanitas, CSDR, USLIP etc. Forța și banii. Mai ales aceștia din urmă. Cu mii de cotizanți, liderii la fel de eterni ai filialelor ieșene ale sindicatelor de stat pot spune că trăiesc în puf.

Gimnastică sindicală
Celebrul Gheorghe Izvoranu (foto) ne este cel mai la îndemână exemplu. În 1990 s-a lăsat de învățământ, deși și-a păstrat teoretic catedra. S-a apucat de luptă sindicală și din asta a și ieșit la pensie. Întâi în FSLI-ul lui Ciorbea. A plecat de-acolo cu o parte din sindicaliști și a fondat Spiru Haret. Apoi a plecat și de acolo și a trecut la Federația Educației Naționale. A plecat de-acolo și s-a întors la Spiru Haret. O amestecătură de te ia cu amețeală. Parcă totuși de la Spiru Haret a ieșit la pensie, după ce a luat ceva vreme o indemnizație de 4.700 de lei. Cu un apartament de 80 mp în Podu de Piatră, o Dacie, 100.000 de lei economii și un teren de 530 mp la 20 km de Iași. Întotdeauna a fost zgârcit în declarații când a venit vorba de averea lui.

Tănase, două case
Șeful Sanitas Iași, veșnicul Viorel Tănase (foto) are toate motivele să fie vocal. Fiecare cuvânt rostit îi umple buzunarul cu dreptunghiuri din polimer, colorate și cu cifre pe ele. Este și el membru în CA la CJAS, dar în cazul lui este doar ca hobby. Își ține nevasta în câmpul muncii, ca asistentă medicală la Spiridon, doar ca să-i meargă vechimea. Cei 1.280 de lei pe care îi câștigă ea acolo sunt cel mult banii de țigări. Tot atât încasează și el de la sindicat doar pentru că este acolo. Funcția de șef al aceluiași sindicat îi aduce lunar 5.100 de lei. Frumoasă leafă, nu? Aproape cât primarul și fără stresul funcției. Altfel, are un Opel Astra, vechi de 7 ani. Luat prin programul Rabla însă, adică de nou, nu o antichitate de 35 de ani. În conturi nu are decât vreo 23.000 de lei. Asta, pentru că investește. Deține două apartamente în Mircea cel Bătrân: unul de 54 mp, celălalt de 68 mp. Parcă mai merge să fii sindicalist, nu?