Este superbă şi are o voce spectaculoasă. Din păcate pentru băieţi, este proaspăt căsătorită. Dar, cu toate acestea, este imposibil să nu te îndrăgosteşti de ea atunci când o urmăreşti pe scena Operei ieşene. Se numeşte Ana Maria Donose Marcovici, are 26 de ani şi, din 2005, lucrează ca artist liric la Opera Naţională Română din Iaşi.
Ana Maria a realizat încă din primii ani de liceu că opera este viaţa sa, drumul pe care vrea să meargă. Participând la concursuri, munca i-a fost răsplătită prin nenumărate premii. Persoana care a determinat-o să meargă pe această cale, datorită căreia a ajuns să îndrăgească acest gen de muzică, a fost mezzo-soprana Ruxandra Donose, verişoara sa.
„Bunicul mi-a spus că voi ajunge artistă”
“Eram fascinată când urmăream casetele cu ea şi îmi doream foarte mult să am aceleaşi realizări. Şi astfel mi-am propus să fac oamenii fericiţi prin muzica pe care o cânt, să le transmit ceea ce simt eu. Bunicul meu spunea: < fata asta va ajunge artistă>. Se vede că a avut dreptate. Muzica este viaţa mea, fac totul cu pasiune. Persoana care mi-a îndrumat paşii şi m-a ajutat foarte mult, care a fost ca o mamă pentru mine, este doamna profesor Adriana Severin, căreia vreau să îi mulţumesc pe această cale”.
Deşi este foarte tânără, palmaresul său este unul cu adevărat impresionant. A participat la foarte multe concursuri naţionale şi internaţionale care au ajutat-o în mod deosebit, să înveţe să îşi stăpânească emoţiile pe scenă.
“Primul meu concurs de canto a fost în 2001, la Braşov, unde am luat premiul al II-lea, eram în clasa a X-a. De atunci, particip în fiecare an la concursuri naţionale şi internaţionale. Am câştigat numeroase premii (finalista concursului <Haricleea Darcle> 2007; Premiul special la Piatra Neamţ 2009), dar cel mai important este premiul al II-lea la Concursul Internaţional <Bellini> din Italia, în anul 2010. Pot spune că aceste concursuri m-au <călit> pentru ce va urma pe scenă. M-am obişnuit cu emoţiile şi cu publicul care, uneori, este sever şi pretenţios.
Am susţinut şi numeroase concerte în ţară şi în străinătate şi am avut ocazia să cânt sub bagheta unor mari dirijori cum ar fi Karel Mark Chichon (Opera Wiena), Marco Balderi (Italia), Eddi de Naddai ( Italy), etc”.
De la Rosina, la Musetta, Micaela şi Lauretta
Frumoasa cântăreaţă a debutat prima dată pe scena Operei din Iaşi în 2008, momentul în care şi-a susţinut examenul de licenţă cu rolul Rosina din opera „Il Barbiere di Seviglia”, de G. Rossini, iar în 2010, la disertaţie, a debutat în „Gianni Schicchi”, cu rolul Lauretta.
“Când am cântat pentru prima oară Rosina, am avut mari emoţii pentru că aveam lângă mine solişti cu experienţă şi a trebuit să fiu la nivelul lor, chiar dacă eu eram doar o tânără absolventă de facultate. Am fost şi fericită în acelaşi timp, pentru că l-am avut alături pe soţul meu (în rolul Contelui Almaviva), care m-a susţinut şi m-a încurajat. Asta mi-a dat putere să merg mai departe şi să mă prezint, cred eu, bine”.
Ana mărturiseşte faptul că toate rolurile pe care le-a interpretat până acum i-au fost dragi şi aproape de suflet. A interpretat doar patru roluri mai importante – Rosina, Musetta, Micaela, Lauretta – , deoarece este tânără şi se află la începutul carierei.
“Cel mai aproape de suflet îmi este rolul Musetta, din opera „Boema” de Puccini. Este un rol spumos şi mă simt foarte bine interpretându-l. Îmi doresc foarte mult să debutez în „Traviata”, în rolul Violeta Valery”.
Frumuseţe, charismă şi multă dragoste
Deşi arată superb, Ana Maria spune că nu urmează nici o dietă, frumuseţea sa neavând nici un secret.
“Încerc pe cât posibil să arăt bine, fără să fac nimic special, şi să fiu sănătoasă. Acest aspect este important în această carieră. Studiul îmi ocupă cea mai mare parte a timpului şi când ajung acasă obosită prefer să citesc nişte cărţi sau să ies la plimbare cu cei dragi”.
De aproape şase ani, cântăreaţa de operă trăieşte o frumoasă poveste de dragoste alături de tenorul Cosmin Marcovici. Aceasta mărturiseşte sincer, faptul că cea mai mare realizare personală este că şi-a găsit fericirea alături de persoana care o iubeşte şi o sprijină în orice decizie ia.
“În septembrie împlinim un an de la căsătorie. A fost dragoste la prima vedere. L-am văzut pe scena Operei din Iaşi interpretând rolul Nadir, din <Pescuitorii de Perle>, de G. Bizet, eu fiind în sală ca simplu spectator. Aşa ne-am văzut şi am rămas de atunci împreună. Acum tot ce ne dorim este să facem şi un copilaş. Asta chiar că ar fi cea mai mare realizare personală a noastră”.
Mulţi tineri talentaţi din ţară preferă să plece în afara graniţelor ţării şi să îşi facă un nume în străinătate. Ana Maria spune că singurul lucru care o mai ţine în Iaşi sunt părinţii săi.
“Ei m-au ajutat cu tot ce au putut, m-au susţinut şi au crezut mereu în mine şi sunt mândri de mine şi de tot ce am realizat până acum şi aş vrea să le mulţumesc .Mai sunt rudele şi prietenii. Consider că îmi pot face un nume recunoscut şi în Occident, chiar dacă voi alege să mai locuiesc în Iaşi… un an sau poate doi”.