Cu o stupoare irepresibilă, dacă nu chiar și ireversibilă, am aflat zilele trecute că prin Consiliul Local al dulcelui târg ar exista mai mulți membri ai partidului lui domnu’ Dan. Cum, adică – ne-am minunat noi -, există și alți consilieri PPDD-iști în afară de Vlăduț Nedelcu, pe care, din motive de simpatie vecină cu pasiunea, nu îl putem uita?! Adică, nu sunt toți în afară de Vlăduț – câți or fi ei, că nu mai reținem – doar PSD-iști?! Că noi așa credeam…
În fine, mulțumim și pe această cale celor câțiva gazetari care au fost zilele trecute la „prima conferință de presă organizată de consilierii PPDD” și care ne-au ajutat să ieșim din întunericul ignoranței în ceea ce privește componența Consililiului Local. Acuma, trebuie să recunoaștem că, după ce am citit ce au avut de spus Foca, Ivan Oaie sau cum s-ar mai intitula OTV-iștii, că n-am reținut, ne pregăteam să ne scufundăm din nou în neștiință… Din fericire, însă, atenția ne-a fost atrasă de câteva cugetări emise de o anume Anca Preda, dacă am înțeles bine, consilieră la municipiu, avocată, poștăriță sau cam așa ceva.
Ei bine, înțelegem că doamna Anca are un „proiect mai vechi” (să fim iertați, dar chiar nu știam!) privitor la „încheierea unui contract între primărie şi Poşta Română, astfel ca taxa de timbru să poată fi achitată la orice oficiu poştal din judeţ”. Și că, în conferința de presă cu pricina, doamna Anca s-ar fi răsculat cam așa: „Aştept un răspuns din partea primăriei. Voi fi cât se poate de sâcâitoare”. Păi, ca să fii „sâcâitor”, nu înseamnă că trebuie să spui același lucru de mai multe ori? A mai zis vreodată ceva despre asta? Voi știați? Știa cineva din Primărie?
În al doilea rând, am înțeles că doamna Anca are o problemă cu primarul Gheorghe Nichita, despre care, recunoaștem, am auzit. Mai exact, cu raportul primarului, despre care a emis următoarele: „Am văzut raportul primarului de la Cluj şi cel al primăriei Iaşi pentru 2012. Raportul Iaşului e frumos colorat, are 28 de pagini, arată bine, dar e subţire ca şi conţinut. Cel de la Cluj are doar două pagini, e alb-negru, însă e la obiect”.
Hmmm, ce să înțelegem din astea? Că raportul primarului de Iași e frumos, dar că al celui de la Cluj e și mai frumos?! Că e mai bine alb-negru decât color?! Că doamna Anca știe, dar nu are răbdare să citească?! Nu mai înțelegem nimic! De aceea, ca să fim sinceri, chiar ne bucurăm că n-am fost și noi la conferința de presă; nu de alta, dar, pe bune, chiar nu știm cum fi dat știrea. Ar fi fost deontologic dacă scriam, de pildă, că: „Consilierul local PPDD Anca Preda are o problemă la poștă și vrea rapoarte mai scurte de la primar”? De fapt, cum era corect: „rapoarte” sau „raporturi”?!
Orificiul Poștal