Vai, dar cine e hipsteriţa cool şi sportivă ce-a încălecat pe-o şa şi a început să ne spună povestea politicianului dezinhibat, frumos şi liber? După ce ne-am pus ochelarii cei buni, speciali concepuţi pentru vizionarea în 3D a evenimentelor publice, am descoperit-o pe însăşi Anca Preda, candidata independentă la primăria Iaşului, în timp ce pedala din greu pe dealul Copoului, grăbită să prindă Ora Pământului până nu închide la non – stopul băgării în seamă. „Am devenit profesionistă, semnalizez cu ochiul schimbările de direcţie. Ce înseamnă să ai antrenamentul votului din Consiliul Local!”, ar fi spus Preda.
Anton Doboş și Mihaela Popa suspină după farmecul discret al burgheziei parlamentare. Singurătate în doi
Deşi au prestat o intensă activitate de lobby pe lângă şefii organizaţiei locale, dar şi la cei de la Bucureşti, senatoarea Mihaela Popa şi deputatul…