Andra pregăteşte o nouă supriză pentru fanii ei, iar de data aceasta nu este una pe plan muzical. Artista o va interpreta pe Ştrumpfiţa în filmul de animaţie „Ştrumpfii: Satul Pierdut”.
Andra îşi va împrumuta vocea pentru varianta dublată a animaţiei împreună cu Claudiu Bleonţ, care va fi Gargamel, un vrăjitor malefic.
„Ştrumpfiţa a fost mereu personajul meu preferat din Ştrumpfii. Este foarte feminină, curajoasă, bună la suflet şi cu spirit de aventură. Mi-a placut mult să o interpretez, mi s-a părut asemănător cu a juca teatru; deci, o experienţă inedită pentru mine. Aveam ceva „vechime” însă: citesc poveşti pentru copiii mei, iar atunci trebuie să îmi schimb vocea pentru fiecare personaj în parte şi cred că fac o treabă bună, de obicei David şi Eva cer un bis”, a spus Andra.
„Filmul are un mesaj pozitiv despre diversitate, despre acceptarea tuturor celor din jur şi despre munca în echipă. În Satul Ştrumpfilor, lucrurile se fac împreună, toţi sunt diferiţi între ei, dar asta îi face mai valoroşi şi îi apropie, nu îi dezbină. E un film foarte amuzant şi plăcut şi pentru adulţi, care cred că vor descoperi mai multe mesaje şi glume diferite decât copiii, în aceeaşi aventură. E o animaţie care are ceva interesant pentru toată lumea. Eu abia aştept să merg cu familia să o urmăresc în cinema!”, a mai adăugat artista.
SURSA:cancan.ro