Andra şi Cătălin Măruţă formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbiz. Cei doi au împreună doi copii şi au o familie fericită.
Cântăreaţa a vorbit despre căsnicia ei şi motivul pentru care ea şi prezentatorul TV au o relaţie perfectă, în ciuda faptului că foarte multe perechi aleg să divorţeze.
„În orice cuplu se schimbă lucrurile, la unii în bine, la alţii în rău. Sau în altceva, mă rog. La noi… păi noi suntem binecuvantaţi, aş zice, pentru că ne simţim tot mai aproape unul de celălalt, odată cu trecerea anilor. N-avem noi prea multă vechime, faţă de cuplurile mai în vârstă, dar lucrurile s-au aşezat frumos. Iar copiii ne-au consolidat foarte mult povestea. Poveste care oricum era frumoasă…
Cei care se despart au avut ghinion sau au fost cam inconştienţi atunci când au decis să aibă o relaţie pe termen lung, adică s-au lăsat duşi de val. Din păcate, sunt mulţi în situaţia asta, de unde şi vorba cu dragostea care e oarbă. Se despart oamenii care nu au prea multe în comun şi care, după o scurtă perioadă pasională, care ţine şi de foame, şi de sete, şi de dragoste, şi de tot, constată că nu prea mai au ce să-şi spună, ba se mai şi ceartă sau se enervează unul pe altul îngrozitor.
Eu cred că, dincolo de atracţia aceea de început, trebuie să analizezi foarte bine relaţia şi să fii sinceră cu tine: mă potrivesc cu omul ăsta sau e doar un foc de paie, un amor de-o lună?”, a spus Andra.
SURSA:cancan.ro