Andreea Bălan e gravidă iar sarcina a început deja să se vadă. Vedeta este extrem de fericită, dar nu renunţă la angajamente, şi nici măcar la rochiile scurte. Îi stă însă foarte bine, aşa că fanii au apreciat-o şi de data aceasta!
Andreea Bălan a susţinut duminică seara un concert la câteva sute de kilometri de Capitală, dar asta nu a împiedicat-o să ”strălucească” pe scenă. Poate de la faptul că se simte o femeie împlinită şi urmează să aducă pe lume un copil, sau poate că are şi alte motive, cert este însă că fanii au fost încântaţi. Vedeta a apreciat modul în care a fost primită şi le-a răspuns admiratorilor cu o postare şi cîteva fotografii pe reţeaua de socializare. ”Aseara la concertul din Bistrita, am primit foarte multa dragoste din partea tuturor celor prezenti. Va multumim din suflet si speram sa revenim curand!” a scris Andreea.
Din ţinuta adoptată, a cărei originalitate nu o putem aprecia noi, ci numai specialiştii în fashion de la verdict.ro, se poate vedea însă că Andreea nu a renunţat deloc la rochiile mulate, scurte şi sexy, care îi vin foarte bine, astfel că este admirată în continuare de fani! „Ai fost minunată. Sper să te mai văd. Un show frumos, deosebit”, este unul din mesajele fanilor încântaţi.
sursa: cancan.ro