Cântăreaţa Andreea Bănică va împlini, în vară, 36 de ani. Are o relaţie stabilă cu impresarul său, cei doi având împreună şi o fetiţă. Dar, în 2001, pe când avea 23 de ani, Andreea Bănică şi-a permis o „nebunie” şi a acceptat să pozeze, provocator, în revista cu papion, destinată exclusiv bărbaţilor. Deşi n-a arătat chiar tot-tot, Andreea a pozat fără inhibiţii, în poziţii care de care mai incitante.
Informaţiile din piaţă spun că artista, pentru a-şi arăta sânii obraznici, ar fi încasat un onorariu de vreo 7.000 de euro, o sumă frumoasă şi atunci, dar şi acum. În ianuarie 2001, sub titlul de pe copertă „singurele ei nuduri”, Playboy prezenta un incitant pictorial cu Andreea Bănică, care încă făcea parte, pe atunci, din formaţia Exotic (sursa foto www.playboy.ro).