„Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă sau pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unul la cinci ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”. Asta este definiția conflictului de interese conform Codului Penal. Nu ne place să băgăm citate din legi, mai ales la începutul textului, dar tura asta cam e nevoie. Avem o oarece problemă tocmai cu textul ăsta, așa că am vrea să-l aveți sub ochi.

144 parlamentari
Ideea este simplă. Parchetul General a cerut recent informații despre 144 de foști și actuali deputați și senatori. Toți, la pachet, sunt suspectați de infracțiunea descrisă mai sus și toți din același motiv: și-au angajat copiii, verii sau cumnații la cabinetul parlamentar. „Foarte frumos”, s-ar putea spune. „Ăia hoți, ăștia hoți, mama lor la toți”, vorba cântecului. De acord, ca idee. Nici nouă nu ne prea plac mulţi dintre cei care ne reprezintă și nu o dată ne-a părut rău că am votat cum am votat.

Nu miroase a bine
Totuși, când 144 de aleși ai poporului sunt luați la întrebări deodată, parcă ceva nu miroase a bine. Chiar toți or fi hoți, dom’le? Ne aducem aminte că un astfel de argument a fost folosit și de Carol II în 1938 pentru a desființa Parlamentul, bun, rău, cum era el pe atunci și pentru a instaura dictatura bunului său plac, care s-a terminat cu pierderea Basarabiei, a nord-vestului Ardealului și a sudului Dobrogei. La o fază dintr-asta, mai că am zice că problema este în altă parte. Și anume, în chiar textul legii.

Textul de lege
Sincer, când am citit textul de lege ne-am zis ceva gen „io-te, bre, și ăștia?”. În general, prin „funcționar public” înțelegem pe ăla care pune ștampila pe un act la primărie sau care plimbă două hârtii degeaba pe holuri. Ăla, da. Dacă dă o autorizație nevestii, fără să aibă toate actele necesare, este într-un conflict de interese clar. Chiar dacă are toate actele, dar îi dă autorizația peste rând, tot nu este în regulă. Ok. Tot la funcționari publici am include pe orice om care ia leafă din bani publici într-o funcție ocupată prin concurs sau numire. Dar parlamentarii, ca și primarii sau consilierii județeni, și ei aleși prin vot, sunt denumiți de public „demnitari”. În fond, parcă nu e același lucru să ocupi un post prin concurs sau prin votul a mii de oameni. Dacă și ei sunt funcționari publici, atunci cine oare este public, dar nu funcționar? Există om plătit din buget care să nu fie funcționar? Și dacă nu, atunci funcționarii „veritabili”, adică ăia cărora li se aplică legea privind statutul funcționarului public, ce-s? Funcționari la pătrat? La ce mai există o lege a statutului demnitarului sau a alesului local, dacă toți sunt funcționari publici?

Cum au gândit
Cam la fel probabil au gândit și parlamentarii noștri, care nu s-au regăsit în definiția dată de Codul Penal atunci când și-au angajat copiii drept consilieri. Mai ales că mulți au firme și nu e nimic ilegal în a-ți angaja copilul pe un post oarecare în firma ta, până învață cum este mersul acesteia. Și pe Paris Hilton a angajat-o tac-su în conducerea lanțului său hotelier. E drept că fata deja știa multe despre camerele de hotel, ca să fim răutăcioși.

Aberaţie
Dacă e să ne luăm după textul legii, cred că putem băga la pușcărie tot Parlamentul. Dacă un deputat a votat o lege privind subvenționarea creditelor imobiliare pentru tinerii sub 35 de ani, iar fiu-su contractează, cu toate actele în regulă, un astfel de credit, se cheamă că deputatul a asigurat un „folos patrimonial pentru o rudă” și cinci ani o să-i ducă fiu-su portocale la vorbitor. Chiar ne întrebăm cum de nu s-a gândit Băsescu la chestia asta, că băga la pușcărie tot Guvernul, tot Parlamentul și rămânea singur, să conducă România din casa de pe Mihăileanu.

Interdicţii
Definiția conflictului de interese nu e singura problemă. Un parlamentar nu are voie să fie administrator la o firmă, că e incompatibil. Totuși, zeci de parlamentari au administrat firmele proprii, înainte de a candida. Se știe în fond că un criteriu pentru a prinde un loc de candidat e să ai bani de campanie. Iar pe ăia nu-i faci dintr-o leafă la stat. Legea se fentează ușor, punând ca administrator un prieten și păstrând doar acțiunile. Dar dacă parlamentarul este cinstit, adică prost, și nu vrea să joace Popa Prostu cu reprezentanții legii, e terminat politic. Incompatibil, iar ANI îl lasă și fără mandat, și fără șansa de a mai candida la următoarele alegeri. Iar dintr-ăștia sunt câteva zeci.

Ca un bumerang
Nu suntem nostalgici, dar legile „comuniste” aveau un avantaj clar față de cele „democratice”: erau scurte și clare. Pe când astea de acum… duc la desființarea 100% legală a principalului organ al democrației, Parlamentul. Firește, asta înseamnă că avem parlamentari tolomaci, care nu se uită la ce votează, nici nu știu cum să redacteze un text clar și că au consilieri la fel de tolomaci ca ei. Că în fond, ei au votat legile în forma asta, nu noi.

Niște juriști deștepți
Chiar dacă ar merita-o, ar fi totuși cam nu știu cum să-i trimitem pe toți parlamentarii la răcoare. Am zice că e prea mult. Dacă ar fi după noi, mai degrabă am sta oleacă locului și am respira adânc. Chiar a justiției dacă e, dictatura tot nasol sună. Dacă 100-200 de oameni sunt vinovați dintr-odată, poate legea care definește vina e eronată. Poare ar fi momentul să ștergem câteva paragrafe din lege și să plătim niște juriști deștepți să le scrie clar și lămurit, iar pe urmă să-i punem pe parlamentari să le aprobe, mizând pe faptul că oricum votează tot ce le iese în cale, din reflex. Asta, înainte să transformăm Palatul Parlamentului în mall sau muzeu, din lipsă de ocupanți.