Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat, marţi, cu 20.000 de lei Antena 3, pentru jigniri aduse preşedintelui Traian Băsescu, care a fost numit „boschetar politic”, pentru limbajul folosit de realizatorul Mircea Badea, dar şi pentru o informaţie neadevărată în legătură cu Regele Mihai.
Sancţiunea a fost aplicată la propunerea membrului CNA Monica Gubernat, cu opt voturi „pentru” (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu şi Cristina Trepcea), în timp ce „împotrivă” au votat Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.
Amenda a fost aplicată pentru încălcarea articolului 40, alineatul 3 din Codul audiovizualului, potrivit căruia „Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”, a articolului 67 din Cod – „În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii” – şi a articolului 70 din Cod – „În cadrul programelor de ştiri şi dezbateri care abordează probleme de interes public privind minorităţile etnice, religioase sau sexuale se va prezenta şi un punct de vedere al acestora”.
CNA a analizat, în şedinţa de marţi, 16 rapoarte de monitorizare ale unor emisiuni difuzate la Antena 3 în lunile februarie, martie şi aprilie. De asemenea, CNA a primit cinci reclamaţii de la Administraţia Prezidenţială, în care, în general, se spune că au fost aduse „acuzaţii neadevărate” la adresa preşedintelui Traian Băsescu. Totodată, Consiliul a primit şi alte reclamaţii de la telespectatori referitoare la „cuvintele jignitoare” aduse lui Traian Băsescu.
Membrul CNA Monica Gubernat a spus că a identificat trei probleme în emisiunile difuzate la Antena 3 şi monitorizate de Consiliu, între care şi „jignirile aduse preşedintelui”. Ea a făcut referire la emisiunea „La ordinea zilei” din 15 aprilie, în care Radu Tudor, unul dintre invitaţii programului, a spus despre Traian Băsescu că este „boschetar politic”. De asemenea, Radu Tudor a spus că s-a săturat de „dejecţiile”, de „mizeriile” şi de „instabilitatea” lui Traian Băsescu, ale cărui declaraţii sunt difuzate de Antena 3. „E ca şi cum ai da o vedetă porno în prime time fără niciun fel de avertisment şi fără niciun fel de blurare (…) Vina noastră e că-i facem noi burta mare. Că, dacă nu l-am difuza noi, ar vorbi la el în pungă acolo. De aurolac”, a mai spus Radu Tudor.
Monica Gubernat a mai spus că o altă problemă pe care a identificat-o la Antena 3 este în legătură cu emisiunea „Sinteza zilei” din 31 martie, în care s-a spus că Administraţia Prezidenţială nu l-a invitat pe Regele Mihai I la ceremoniile prilejuite de împlinirea a 10 ani de la aderarea României la NATO, organizate la Palatul Cotroceni. Însă Administraţia Prezindenţială a transmis CNA o reclamaţie, potrivit căreia Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu, le-a comunicat reporterilor Antena 3 că preşedintele României a trimis o invitaţie scrisă Regelui Mihai pentru a participa la respectivele ceremonii, iar Casa Regală a confirmat primirea acesteia, însă aceste precizări nu au fost făcute la Antena 3.
De asemenea, Monica Gubernat a spus că intervenţia lui Mircea Badea în emisiunea „Sinteza zilei” din 23 februarie a încălcat legislaţia audiovizualului. Vorbind despre cei care ignoră problemele de sănătate ale semenilor lor, Mircea Badea a spus: „(…) dacă aş crede într-o astfel de divinitate, m-aş ruga zilnic, non stop m-aş ruga. Aş fi acest isihast al răzbunării şi m-aş ruga non stop ca ăştia care ignoră deci cu multă ticăloşie şi putreziciune interioară problemele de sănătate ale semenilor lor, întorcându-le împotriva lor afecţiunea de care şi aşa suferă, deci m-aş ruga să capete cancer (…)”.
De asemenea, membrul CNA Lorand Turos a spus că şi emisiunea „Secvenţial”, difuzată la Antena 3 în 16 martie, încalcă legislaţia audiovizualului. În respectiva emisiune, s-a discutat despre „taberele paramilitare secuieşti”, iar în timpul emisiunii a fost difuzat un clip electoral al partidului naţionalist radical Jobbik, precum şi imagini cu antrenamentele unor tineri care ar fi avut loc în localitatea Borzont, judeţul Harghita.
Prezentă la şedinţa CNA de marţi, Mirela Bomboe, reprezentanta Antena 3, a spus că, în emisiunile de la Antena 3, moderatorii şi prezentatorii şi-au exprimat opiniile cu privire la fapte din spaţiul public.
„Sunt o serie de reclamaţii de la Administraţia Prezidenţială, care invocă fapte neadevărate şi calomnioase, fără să fie date însă exemple. Moderatorii şi prezentatorii îşi exprimă opinii cu privire la fapte existente în spaţiul public. Fiecare prezentator şi moderator şi-a exprimat opinia, toate aceste opinii au avut o bază factuală foarte puternică, niciuna dintre afirmaţii nu a fost nejustificată în contextul dat”, a spus Mirela Bomboe.
În ceea ce priveşte expresia „boschetar politic”, Mirela Bomboe a spus, răspunzând unei întrebări adresate de membrul CNA Valentin Jucan, că ea exprimă „un comportament”. „Nu a fost un apelativ adresat unei persoane, se vorbea despre un comportament”, a spus Mirela Bomboe.
„Vi se pare normal ca, indiferent de context, o persoană să spună că se roagă ca cineva să crape de cancer?”, a întrebat-o Valentin Jucan pe Mirela Bomboe.
Aceasta a spus însă că Mircea Badea a pornit de la „o ipoteză”. „Mircea Badea nu adresează aceste lucruri niciunei persoane, pleacă de la o ipoteză. Nu sunt afirmaţii jignitoare adresate unei persoane şi limbaj injurios”, a spus Mirela Bomboe.
Referitor la emisiunea „Secvenţial”, Mirela Bomboe a spus că moderatorul Adrian Ursu a precizat că acele imagini referitoare la taberele paramilitare secuieşti „nu sunt un fapt cert”. „Se menţionează în emisiune că există dezbateri pe marginea lor, că ar fi vorba de activităţi culturale şi nu de antrenamente militare”, a spus Mirela Bomboe.
După analizarea rapoartelor de monitorizare şi în urma discuţiilor, membrii CNA au decis însă să aplice amenda de 20.000 de lei propusă de Monica Gubernat.
O altă propunere – amendă de 10.000 de lei (făcută de membrul CNA Răsvan Popescu) – nu a mai fost supusă la vot, întrucât propunerea Monicăi Gubernat a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată imediat, după primul tur de votare.
Sursa: gandul