Evenimentele care au avut loc la Iaşi în ultimele zile au demonstrat diferenţa între magicieni şi scamatori. Dacă Beatrice Rancea, managerul Operei Naţionale Române din Iaşi, a reuşit să creeze un adevărat număr de magie a sunetului şi luminii prin gala organizată la Teatrul Naţional, deputatul Anton Doboş, prin a sa fariseică grevă japoneză, a dovedit certe calităţi de clovn. De altfel, cei doi s-au întâlnit în culisele fastuosului spectacol ce a deschis stagiunea Operei ieşene, unde au schimbat câteva replici.
Anton Doboş: Mă scuzaţi, doamnă, lucraţi pe-aici?
Beatrice Rancea: Normal, sunt directoarea Operei. Apropo, aici nu aveţi voie să intraţi, sunt culisele scenei unde au acces doar artiştii.
Atunci aici e locul meu! Şi eu sunt artisti, să ştiţi. Am înţeles că în seara asta va avea loc o reprezentaţie de magie şi m-am gândit că ar fi o bună ocazie să mă dau şi eu în spectacol. Sunt un scamator mai tare ca Iosefini.
De obicei, nu avem de-a face cu asemenea prestatori de servicii artistice. Cu ce vă ocupaţi, mai exact?
Sunt deputat, sărumâna. Expert în iluzionism. Mă urc pe-o scenă în faţa a o mie de oameni şi-i vrăjesc pe toţi. Fac scamatorii cu buletine de vot. De pildă, omul bagă un buletin în urnă, eu scot zece de-acolo.
Ca Iisus cu peştii. Le înmulţiţi.
Zău dacă nu mă simt de-a dreptul providenţial câteodată. Cred că am aptitudini biblice. De exemplu, le spun banilor: „creşteţi şi vă înmulţiţi!” şi imediat mi se umflă contul din bancă.
Nu ştiu cu ce vă pot ajuta. Dacă eram directoare la Circul de Stat, poate că v-aş fi găsit ceva de lucru, poate ceva de înghiţit săbii sau dresat cămile, diverse clovnerii, pentru că văd că aveţi calităţile necesare.
Haideţi, vă rog eu. Am văzut un afiş la Operă pe care scria Norma. Măcar o jumate de normă să-mi daţi, n-o să regretaţi.
În cazul ăsta, luaţi legătura cu domnul compozitor Bellini. În ceea ce mă priveşte, cred că aş putea să vă distribui în Opera de trei parale.
Bun, bun! Ce trei parale? V-o fac de o sută, de o mie, de o sută de mii!
Să aşteptăm mai întâi rezultatele, încă nu vă pot promite nimic.