Vești frisonante, creatoare de coșmaruri, indispoziții și indigestii vin, la început de an, pentru cei mai importanți oameni politici din Iași. Cum, adică, de unde vin? De pe Facebook, evident, de acolo de unde vin toate știrile cu adevărat importante. (E adevărat că știrile cu adevărat importante care circulă pe Facebook nu pot fi detectate decât de către ziariștii cu adevărat importanți prezenți în online; noi – reporterii Bârfei de Iași – nefiind chiar atât de importanți, preluăm și promovăm câteodată aceste știri importante, aducând, acelașii timp, prinos omagiu acestor ziariști importanți).
Aflăm, așadar, din sursele sugerate mai sus și citând aproximativ, că niște zeci (nu foarte mulți, dar importanți) ieșeni ai partidelor de dreapta ar pune la cale înfiinţarea unui așa-numit „Grup de la Iaşi”. Ar fi vorba de o asociaţie care apare pe fondul „lipsei unei atitudini civice serioase şi dinamice în Iaşi”, după cum susţin iniţiatorii „Grupului”, de fapt inițiatorul, recte fostul deputat PDL Nicuşor Păduraru. (Da, în caz că l-ați uitat deja, e domnul acela cu „figură de Napoleon trist”, după cum s-au exprimat alți ziariști importanți, fost prefect, fost editorialist și fost deputat; „fost deputat” în virtutea faptului că n-a ieșit decât pe locul al treilea în Nicolina, pe 10 decembrie, după liberalul Anton Doboș și chiar după popudedistul Viorel Blăjuț).
Formațiunea, structura, gașca, asociația sau partidul, cum vreți să-i spuneți, are însă obiective majore. „Grupul de la Iaşi se va implica în viaţa oraşului. Vom organiza diverse acţiuni, vom fi extrem de critici în legătură cu tot ce nu merge în oraş”, i-a declarat Păduraru unui ziarist important. În așteptarea unor „acțiuni” concrete și spectaculare, noi am remarcat deja una dintre primele atitudini civice ale „Grupului”, exprimate de către Păduraru, evident, pe Facebook: numărul excesiv de mare de ciori din Iași.
Este un început! Am felicita și chiar am adera cu entuziasm la această mișcare civică dacă nu ne-ar fi dat de gândit o altă mărturisire făcută de fostul deputat unui ziarist important: „Ne-am întâlnit la o cafea un grup de prieteni şi aşa a apărut această idee. Sunt membri din mai multe partide de dreapta, însă mulţi dintre ei fac parte din Iniţiativa Civică de Centru Dreapta”. Stânga, dreapta… – nu ne pricepem noi la astea și nici nu credem că mai contează pentru cineva. Dar să mărturisești că ideea ți-a venit „la o cafea”, parcă nu se face. Noi credeam că marile proiecte, mai ales cele politice, se fac la o Frâncușă, la o bere, la un whisky…
Grupul ABBA